ajutorul lui Dumnezeu

„Să nu întinzi mâna la masă înaintea altuia”

Un semn al lăcomiei pântecelui este de a voi să mănânci înainte de ora rânduită, lucru care nu trebuie făcut decât dacă este vreo pricină binecuvântată.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu ‒ iubirea Lui nu ne părăsește niciodată

Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm, însă, pe El... Atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi.

Rugăciunea cea mai simplă te salvează atunci când simți că ești pierdut

Este important să avem această armă care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, care, însă, te sfințește prin sfințenia ei, prin care simți că nu ești singur, prin care simți că te însoțește în boală, că-ți întinde o mână.

Să nu-i lăudați peste măsură pe copiii voștri!

Provocarea la care trebuie să răspundă părinții din zilele noastre este cum să îi ajute pe copiii lor să dezvolte o stimă de sine sănătoasă, care include și smerenia, și mai ales să îi învețe pe pruncii lor că toate vin de la Dumnezeu.

Dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său

Nu sta pe gânduri, aşadar, ci doar dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său, numai că e nevoie să I-o dai pe toată.

Rugăciunea ne luminează sufletul și viața

Este nevoie de osteneală şi de ajutorul lui Dumnezeu ca această aducere aminte să se sălăşluiască în sufletul tău şi să îl lumineze precum luminează luna întunericul nopţii.

Pacient al spitalului numit „lume”

Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau cu o minimă adaptare și cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un același subiect: omul și dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

„De două ori dacă m-aş naşte, tot preot şi slujitor al Bisericii lui Hristos m-aş face!” – Mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna

„Pre cât simt şi cunosc mărimea şi greutatea chemării mele arhiereşti, pre atât mă străduiesc să fac faţă chemării mele. Însă numai pentru una mă doare inima, şi adică pentru aceea, că nu mă iartă împrejurările şi puterile mele ca să fac atâta cât aş dori să fac pentru clerul şi poporul nostru. Nădăjduiesc însă că ostenelile mele, mici şi neînsemnate ca şi sămânţa muştarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat.”

Relaţia de cuplu, de la gol interior la plinătate

Sentimentul de îndrăgostire dintre soţi poate da senzaţia sau poate crea aşteptarea ca celălalt să ghicească şi să vină în întâmpinarea nevoilor nerostite ale noastre. Mai mult decât atât, faptul că nevoile nu sunt prevăzute şi împlinite corespunzător dă naştere unui sentiment de gol interior, ducând de multe ori la reproşuri, verbalizate sau nu.

Ucenicia rasoforului Platon, devenit mai târziu marele stareţ Paisie de la Neamţ

Într-o noapte, spre Duminică, Platon a adormit aşa de tare, că nu a mai auzit clopotul de Utrenie. Când s-a deşteptat, slujba era pe la jumătate. Atunci, de mare mâhnire, a început a plânge şi s-a întors la chilie. Iar a doua zi s-a ruşinat să mai meargă la Sfânta Liturghie şi la trapeză cu fraţii, ci şedea în chilie plângând, atât era de pătruns de frica de Dumnezeu. Din ziua aceea, multă vreme, rasoforul Platon nu mai dormea culcat pe pat, ci şezând pe un scăunel, ca să se poată deştepta la Utrenie.

Pagini