lepădare de sine

Episcopul Teofan Zăvorâtul – sfântul care a îndrumat mii de oameni în viaţa lor duhovnicească

Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cazi în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşi­rii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe ca­lea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.

Protosinghelul Vichentie Mălău – stareţul nevoitor, mereu senin și milostiv

De vedea vreun părinte sau frate trist şi abătut, îndată îl întreba cu blândeţe: „De ce eşti supărat, mata, frate? Ai nevoie de ceva?”. Apoi lăsa slujba, chema pe frate la chilia lui şi îi dădea un cuvânt de mângâiere, o carte bună, bani pentru haine, ceva de mâncare sau din darurile aduse de la biserică, apoi îl libera cu pace. Însă vin nu dădea nimănui la chilie, ca să nu-l ducă în ispită.

Porunca Mântuitorului pentru desăvârșire este lăsată la voia liberă a omului

Prin ce virtute ajunge omul la desăvârșire și care sunt virtuțile celor desăvârșiți? Sfântul Grigorie Palama zice: „Virtutea rugăciunii efectuează taina unirii noastre cu Bunul Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raționale cu Făcătorul, dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvârșirea, este mai presus de rugăciunea curată. Ea înseamnă dragoste desăvârșită și aceasta nu o are omul de la sine, ci de la Dumnezeu”.

Mântuirea se săvârșește atât prin dumnezeiescul har, cât și prin conlucrarea omului

Biserica sobornicească, alegând calea de mijloc, a combătut ambele erezii și a statornicit prin dogmă că „mântuirea se săvârșește atât prin dumnezeiescul har, cât și prin conlucrarea omului”.

Purtăm crucea care mântuiește sau trăim împotrivindu-ne?

Zi de zi, să-și ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor și a bolilor, a acceptării tăcute a ocărilor, a ascul­tării depline și fără rezerve, neîntârziate, de bună­voie, bucuroase, neînfricate, statornice.

Sfântul Chiriac de la Bisericani, unul dintre cei mai mari sihaştri din Carpaţi

Sfântul Chiriac de la Bisericani i-a ajuns cu nevoinţa pe marii sihaştri din pustiul Egiptului şi în special pe Cuviosul Onufrie, a cărui petrecere s-a ostenit s-o urmeze. Trupul său gol a fost împodobit de Dumnezeu cu peri de sus până jos şi umbrit de darul Duhului Sfânt, încât nici frigul, nici foamea, nici diavolii nu-l vătămau.

Cârtim sau ne smerim în fața crucii pe care o avem de purtat?

Viața noastră – viața tuturor oamenilor – este amar, întristare și pătimire, și toate aceste amaruri, întristări și pătimiri ale vieții noastre lumești, sociale și familiale, alcătuiesc crucea noastră.

„Urcuşul duhovnicesc nu poate fi înfăptuit decât sub îndrumarea unui duhovnic iscusit” – Arhimandritul Iachint Unciuleac

Omul în viaţă poate învăţa orice singur, dar tainele sufletului şi ducerea războiului nevăzut nu pot fi înfăptuite decât sub povăţuirea unui duhovnic înţelept.

Doar înțelegând durerea răstignirii, trăim bucuria Învierii

Schimbarea la Față și Învierea nu pot fi despărțite de Răstignire. Creștini fiind, suntem cu adevărat martorii „bucuriei celei mari foarte” (Matei 2, 10), dar nu trebuie să uităm că „prin Cruce a venit bucurie pentru toată lumea”.

Păcatul ne prinde în capcana plăcerii

Păcatul presupune întotdeauna o plăcere aparentă, apare ca un trandafir care ascunde mulţi ghimpi. 

Pagini