mărturisirea credinței

Poporul georgian – binecuvântat sub domnia Sfintei Împărătese Tamara

„Fraţilor! Nu îngăduiţi ca inima să vă tremure dinaintea mulţimii vrăjmaşilor, căci Dumnezeu este cu noi! Aveţi încredere numai în Dumnezeu, îndreptaţi-vă inima întru dreptate către El, iar toată nădejdea să o aveţi în Crucea lui Hristos şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!”

Învierea lui Hristos este, oare, o poveste?

Este captivantă ca o poveste, dar ascunde adevăruri de necrezut. Ascunde adevărul vieții și al morții.

Autodenunț: La Catedrala Mitropolitană din Iași, la slujba Învierii au fost credincioși!

Mâna începe să-mi tremure ușor. De parcă pentru prima dată de când sunt preot împart această bucurie. Le simt emoția. Sunt și ei copleșiți de acest moment istoric, neașteptat, de nedorit.

(Video) Dumnezeu nu Se supără acum, când vede bisericile goale?

„Să ne supărăm noi pe noi înșine și să ne întrebăm care este partea noastră de vină, de ce am ajuns aici” – părintele Constantin Sturzu.

Biserica în vremuri de restriște

În trecutul nu prea îndepărtat al istoriei naționale, Biserica strămoșească a traversat și vremuri de furtună, văzându-se nevoită să se adapteze unor situații limită, gestionând cu tact pastoral și maximă prudență momentele respective. Cât privește viața liturgică, sigur că a suferit oarece adaptări, fără a sminti poporul – care a înțeles că, în vremuri de restriște, Biserica este chemată să se adapteze unor rânduieli speciale, intensificând rugăciunea și pocăința în particular, nădăjduind astfel în milostivirea lui Dumnezeu.

„Bunul Dumnezeu păzește cu amândouă mâinile Sale lumea contemporană. Mai demult ocrotea numai cu una” – Sfântul Paisie Aghioritul

„Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari... S-o luăm în serios, să trăim duhovnicește. Împrejurările ne silesc și ne vor sili să lucrăm duhovnicește. Și este bine să facem aceasta cu bucurie și de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulți sfinți ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.”

(Video) Ce facem dacă aflăm în timpul sarcinii că pruncul este bolnav?

Riscul de a avea un copilaș bolnăvior sperie, iar credința ne este pusă la încercare.

Jurnal în vreme de coronavirus (II)

A sluji în afara bisericilor este o realitate dureroasă, aşa este. Dar primim acest „canon” ca prilej de pocăinţă pentru noi. Stăm afară „ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne” (II Corinteni 6, 10). Căci Biserica nu este delimitată de nici un zid, ci fiecare suntem parte din Biserică. Chiar dacă nu ne mai putem întâlni în lăcaşele de cult, nu ne împiedică nimeni să ne întâlnim în rugăciune.

Eu cred!

Cred în puterea noastră de a crede, cu forța și îndreptățirea celui care își cunoaște prea bine prietenii, rudele, vecinii, conaționalii, știind că aceștia nu se pot lăsa înșelați de zorzoanele ieftine, lingvistice ori de alt fel care ne sunt aruncate pentru a ceda, în schimbul lor, sufletele noastre nemuritoare. Chiar dacă ne va fi greu, chiar dacă vom înota împotriva curentului, chiar dacă nu vom mai ști cu exactitate ce avem de făcut, orbiți de strălucirile calpe din jur, știu că, la ceas de cumpănă, vom găsi puterea de a rosti și noi „cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9, 24).

Stăm acasă cu Dumnezeu!?

Se tot vehiculează în aceste zile deviza „stăm acasă”. O fi suficient? Dacă nu vom sta cu Dumnezeu acasă, cu învățătura Sa mântuitoare, cu dragostea Lui nemărginită, cu iubirea smerită și jertfelnică a Fiului Său, cu sfinții Săi,  ne vom izola vremelnic, încercând să evităm boala fizică, dar cea dinăuntru  va rămâne. Să dăm sens cât mai profund acestui răgaz. Să stăm acasă, dar să-L invităm pe Domnul să intre, să rămână cu noi și în noi.

Pagini