nevoinţă

„Omul e mare în faţa lui Dumnezeu atunci când stă în genunchi”

O nevoinţă de mare preţ e rugăciunea neîncetată (l Tesaloniceni 5, 17): „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

Primii doi pași spre mântuire

Modul cel mai ușor ca să ne mântuim este prin dragoste și smerenie. De aceea să începem cu dragostea și smerenia, și după aceea vom înainta și cu celelalte.

Să fim mereu în luptă cu patimile – Sfântul Ierarh Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti

„Cei ce postesc mult şi nu se îndreptează, din gura lor pătimesc; că cel ce nu are păzire gurii sale totdeauna, măcar tot anul de ar posti, nimic nu se foloseşte. Pentru că, dacă diavolul te zădărăşte pe tine spre iuţime, tu să nu grăieşti, şi ai biruit patima.”

Ţelul nevoinței noaste este să ne simțim în legătură cu Dumnezeu

Sarcina noastră este să fim cu luare aminte la noi înşine şi să nu lăsăm pe nimeni să ne răpească mintea în alte sfere.

Cuviosul Iosif de la Bisericani – cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume

Văzând că se înmulţesc ucenicii lui pe munte, Cuviosul Iosif a înălţat o mică biserică de lemn cu hramul Buna Vestire, a făcut chilii de jur-împrejur şi a adunat aici o parte dintre călugări. Schitul acesta s-a numit multă vreme „Schitul lui Iosif” şi era una dintre cele mai vestite sihăstrii din Moldova. Mai târziu, Schitul lui Iosif s-a numit de către credincioşi Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau neîncetat cu post şi lacrimi, şi mulţi se vindecau de boli cu binecuvântarea cuviosului.

Peştera Cuviosului Cosma de la Zografu, Athos

În partea de nord-vest a Sfintei Mănăstiri Zografu, la jumătate de oră de mers, pe partea dreaptă a cărării care duce spre Mănăstirea Hilandar, pe marginea unei stânci, se află peștera în care, după tradiție, s-a nevoit și a trecut la cele veșnice Cuviosul Cosma de la Zografu.
12 fotografii

(Foto) Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci”, Poiana lui Ioan – testamentul spiritual al Părintelui Paisie Olaru

Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” – Poiana lui Ioan se află la 26 de kilometri de Tg. Neamț, în munții Neamțului.  Schitul, nou construit, este așezat într-o depresiune subcarpatică largă, cu multe poieni și foarte prielnică vieții pustnicești. Înainte de ridicarea schitului, aici s-au nevoit din cele mai vechi timpuri numeroși călugări iubitori de liniște. Unul din cei mai vestiți sihaștri cunoscuți ce s-a nevoit pe această vale a fost ieroschimonahul Ioan cu metania din Mănăstirea Neamț. De la el, sau poate de la alt sihastru necunoscut, valea aceasta s-a numit „Valea Sihastrului”, iar locul unde s-a nevoit pentru dragostea lui Hristos se numește până astăzi în topografia ținutului Neamț „Poiana lui Ioan”. Deși ridicarea schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” a fost finalizată în anul 2009, începuturile sale sunt strâns legate de istoria Mănăstirii Sihăstria și a oamenilor sfinți care au trăit aici. Părintele Paisie Olaru a dorit să fie ridicat un schit pe aceste locuri. Dorința părintelui a rămas ca un testament spiritual pentru urmași.

Felurile pocăinței omului și puterea ei de a-L face pe Dumnezeu să-Și revoce hotărârile

Omul păcătuiește înaintea lui Dumnezeu ca o ființă unică psihosomatică, adică compusă din suflet și trup. De aceea și pocăința este îndoită: plâns, întristare, smerenie, căință, zdrobire pentru suflet și post, rea-pătimire, luptă, nevoință sau și milostenie pentru trup.

Mitropolitul Anastasie Crimca – de la ostaş în armata Moldovei, la ostaş al lui Hristos

Pentru înţelepciunea şi smerenia sa, în anul 1607, episcopul Anastasie a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti prin mănăstiri şi sate şi zidirea de noi biserici.

Sfântul Ioan Episcopul Cel Minunat – sihastrul ca un înger în trup, din Munţii Sihlei

Spun bătrânii locului că avea un bordei tăinuit în pământ, în pădurea deasă dintre Schitul Sihla şi Râpa lui Coroi, în adâncul muntelui, unde s-au nevoit de-a lungul secolelor nenumăraţi sihaştri sfinţi, printre care cea mai vestită era Sfânta Teodora de la Sihla. Mai spun bătrânii de aici că un pădurar din satul Văratec (Neamţ) ştia locul şi taina acestui sfânt şi că îi ducea cele de nevoie din când în când.

Pagini