nevoinţă

Cei şaptesprezece sihaştri ucenici ai Cuviosului Iosif de la Bisericani

Către sfârşitul secolului XV, cei 17 cuvioşi sihaştri de pe Muntele Bisericani s-au strămutat la cereştile lăcaşuri, iar moaştele lor au fost aşezate în peşterile în care s-au săvârşit. În toponimia locului se păstrează până astăzi următoarele denumiri: „Muntele Simon”, „Muntele Averchie”, „Muntele lui Metodie”, „Muntele lui Varnava”, „Muntele Pir” şi „Muntele Grecu”, iar din secolul XVII, „Muntele Chiriac” şi „La Chilii”.

Sfântul Neofit din Cipru – „un diamant tare” îngropat în măruntaiele pământului

Cine ar putea descrie privegherile de toată noaptea, stările în picioare, rugăciunile, lacrimile și plânsul din inimă, postirile, dormitul pe jos, păzirea minții de gândurile necurate și mai înainte de orice lupta corp la corp cu demonii? Și ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, care este un mod potrivit natural luptătorilor pustiei, cu atât mai vârtos desăvârșita zăvorâre cerea o luptă supraomenească și neîncetată priveghere ca să o rabde.

Să fim mereu în luptă cu patimile – Sfântul Ierarh Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti

„Cei ce postesc mult şi nu se îndreptează, din gura lor pătimesc; că cel ce nu are păzire gurii sale totdeauna, măcar tot anul de ar posti, nimic nu se foloseşte. Pentru că, dacă diavolul te zădărăşte pe tine spre iuţime, tu să nu grăieşti, şi ai biruit patima.”

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul, primul egumen al Mănăstirii Neamţ

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul a povăţuit obştea sa până în anul 1362, devenind vestit duhovnic al călugărilor şi lucrător al rugăciunii lui Iisus, învăţând pe sihaştri această dumnezeiască lucrare. El a întemeiat în ţinutul Neamţ cea dintâi mănăstire şi prima vatră isihastă, ai cărei ucenici s-au răspândit apoi de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.

Schitul Sihastru din Tecuci, construit de un hatman vindecat de Cuviosul Sebastian Sihastrul

Prin anul 1740, s-a întâmplat o luptă grea în aceste păduri, între moldoveni şi tătari, şi mulţi din ambele tabere au căzut. Atunci şi hatmanul Sandu Şendrea a fost greu rănit la picior. Retrăgându-se oastea, hatmanul a fost găsit de sihastru în pădure, chinuit de durere, şi l-a dus la chilia lui să-l îngrijească. Deci, i-a zis cu lacrimi hatmanul: „Sfinte părinte, de mă vei tămădui de această rană şi voi scăpa cu viaţă, voi înălţa o biserică în acest loc şi voi face aici mănăstire de călugări, spre lauda lui Dumnezeu”.

Episcopul Macarie al Romanului, ctitorul Mănăstirii Râşca

Văzând Schitul Bogdăneşti (Fălticeni) aproape în paragină, episcopul Macarie a zidit din temelie, cu ajutorul lui Petru Rareş, Mănăstirea Râşca, între anii 1542-1550. Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost apoi împodobită cu frescă în interior şi exterior, cu chilii şi şcoală mănăstirească. Acest mare ierarh a făcut din ctitoria sa o vestită obşte isihastă cu peste 60 de monahi, toţi lucrători ai rugăciunii lui Iisus, dintre care unii au ajuns să fie număraţi printre sfinţi. Cel mai cuvios ucenic al episcopului Macarie a fost „Ioan de Râşca, arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.
22 fotografii

(Foto) Pași de pelerin la Peştera Cuviosului Cosma de la Zografu – Athos

Foto: Pr. Silviu Cluci
În partea de nord-vest a Sfintei Mănăstiri Zografu, la jumătate de oră de mers, pe partea dreaptă a cărării care duce spre Mănăstirea Hilandar, pe marginea unei stânci, se află peştera în care, după tradiţie, s-a nevoit şi a trecut la cele veşnice Cuviosul Cosma de la Zografu.

Felurile pocăinței omului și puterea ei de a-L face pe Dumnezeu să-Și revoce hotărârile

Omul păcătuiește înaintea lui Dumnezeu ca o ființă unică psihosomatică, adică compusă din suflet și trup. De aceea și pocăința este îndoită: plâns, întristare, smerenie, căință, zdrobire pentru suflet și post, rea-pătimire, luptă, nevoință sau și milostenie pentru trup.

Eu rabd acestea pentru Iisus Hristos!

Numele lui Iisus Hristos e puternic. Datorită Lui toate necazurile încetează iar diavolii pier.

Cuviosul Filotei Dascălul a făcut din şcoala mănăstirească de la Putna o adevărată academie teologică

Refuzând să urce treapta arhieriei, a rămas în smerenia vieţii călugăreşti până la sfârşitul vieţii sale. Dar prin înţelepciunea şi trăirea sa, pe mulţi i-a luminat şi i-a zidit sufleteşte, pentru care era numit de toţi: „Prealuminatul şi Preasfinţitul şi de Dumnezeu alesul şi dascălul nostru”. Numele său era cunoscut până la Pecersca, în Athos şi chiar la Patriarhia din Constantinopol şi se cucereau toţi de nevoinţa şi smerenia lui.

Pagini