rânduială

Moşul Gheorghe Lazăr – chip de blândeţe şi smerenie

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulţi să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alţii îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înţelept la cuvânt şi smerit la inimă, pe toţi îi mângâia şi îi zidea sufleteşte.

Ce adăugăm rugăciunii, ca să ne mântuim?

La rugăciune trebuie să cerem în primul rând ca Dumnezeu să ne învrednicească a nu ne abate cu nimic de la sfânta Lui voie; și invers, cel ce are râvnă să plinească în toate voia lui Dumnezeu se roagă mai cu îndrăznire înaintea Domnului, iar rugăciunea acestuia ajunge mai lesne la scaunul Lui.

Dreptatea lui Dumnezeu păstrează buna-rânduiala a tuturor lucrurilor

Dreptatea dumnezeiască le rânduiește pe toate în chip drept și le păstrează pe toate neamestecate și neconfundate cu altele, dăruind fiecăreia dintre toate existențele cele cuvenite după vrednicia ce a dat-o fiecăreia dintre ele.

Miezonoptica din Duminici – rugăciune adusă Sfintei Treimi

„Întru tot puternică şi de viaţă făcătoare, şi începătoare de lumină Preasfântă Treime, Care, pentru bunătate, toată făptura lumii şi pe cea mai presus de lume dintru nefiinţă ai adus-o şi cu purtarea de grijă o şi stăpâneşti...”.

Cuviosul Iosif de la Bisericani – cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume

Văzând că se înmulţesc ucenicii lui pe munte, Cuviosul Iosif a înălţat o mică biserică de lemn cu hramul Buna Vestire, a făcut chilii de jur-împrejur şi a adunat aici o parte dintre călugări. Schitul acesta s-a numit multă vreme „Schitul lui Iosif” şi era una dintre cele mai vestite sihăstrii din Moldova. Mai târziu, Schitul lui Iosif s-a numit de către credincioşi Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau neîncetat cu post şi lacrimi, şi mulţi se vindecau de boli cu binecuvântarea cuviosului.

Dumnezeu rânduiește pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui

Dumnezeu ne-a asigurat acolo în Cer multe bogății. Însă atunci când cerem să ne ușureze de o încercare, el dă aceste bogății altora și astfel o pierdem.

Purtăm crucea care mântuiește sau trăim împotrivindu-ne?

Zi de zi, să-și ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor și a bolilor, a acceptării tăcute a ocărilor, a ascul­tării depline și fără rezerve, neîntârziate, de bună­voie, bucuroase, neînfricate, statornice.

Bunicii lui Hristos și bunicii noștri

Poate că mulți dintre noi nu au avut fericirea să-și cunoască bunicii, fiindcă și-au început călătoria către veșnicie înainte ca s-apucăm a-i vedea. Se pare că nici Mântuitorul Hristos nu și-a cunoscut bunicii în această lume.

Ieromonahul Amfilohie, primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi

Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra-Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Cuviosul Eufrosin Sihastrul – ucenic ales al Cuviosului Agapie

În timpul acestui cuvios, biserica cea dintâi şi chiliile Mănăstirii Agapia Veche ruinându-se în urma unei alunecări de teren, pustnicul Eufrosin cu ucenicii săi au construit o altă biserică de lemn cu hramul „Minunea din Colose a Arhanghelului Mihail”. Această sihăstrie era cunoscută şi cu numele de „Mănăstirea lui Eufrosin” sau „Mănăstirea Sfântului Mihail”. 

Pagini