Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

Dragostea dumnezeiască este liniştită, dar arzătoare şi adâncă

Cel îndrăgostit nu poate trăi departe de persoana iubită, nici nu-i nevoie să-i aducă chipul din minte în inimă, ci îndată ce-o vede pe iubită, îi tresaltă inima. Când este departe şi se gândeşte la ea, iarăşi îi tresaltă inima. Nu este nevoie să facă vreo strădanie. Tot astfel este şi cu Hristos. Dar, fireşte, acolo toate sunt dumnezeieşti.

Un singur gând – „Sunt sporit” – le pierde pe toate

Rugăciunea să se facă înlăuntrul nostru cu mintea, nu cu buzele, ca să nu se împrăştie mintea şi să meargă pe ici-colo. Să-L punem lin pe Hristos în mintea noastră, rostind uşor-uşor: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.

Revărsarea iubirii dumnezeieşti umple sufletul de bucurie şi veselie

Cum vorbeşte mama care-şi iubeşte copilul? „Copilaşul meu!... Feţiţa mea!...”. Cu dor fierbinte. Dor fierbinte! Aceasta este taina. Aici grăieşte inima. „Copilaşul meu, sufletul meu!” „Domnul meu, Iisuse al meu, Iisuse al meu, Iisuse al meu!...” Ceea ce ai în inima ta, în mintea ta, aceasta să o rosteşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău (Luca 10, 27).

Tu ești viața și bucuria mea!

Suntem toţi un trup, având cap pe Hristos. Toţi suntem Biserica. Religia noastră are această măreţie, uneşte lumea în minte. Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulţi fraţi. În rugăciunea comună se unesc toţi.

Primește-i pe toți în inima ta

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi. O să ziceţi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi o să-i aveţi totdeauna înlăuntrul vostru şi pe ceilalţi. Rugăciunea pentru ceilalţi, atunci când este făcută lin şi cu iubire adâncă, este dezinteresată şi aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har şi celui ce se roagă, şi celui pentru care se roagă.

Nimeni nu te poate face fericit cu forța

Mă rog pentru problemele voastre, dar asta nu ajunge. Trebuie ca rugăciunea mea să afle şi de la voi un răspuns. Dumnezeu, Care ne trimite harul Său, trebuie să afle braţele noastre deschise spre a-L primi. Însă nu noi să ne rugăm, iar voi să dormiţi.

Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie

Sunt suflete care  suferă văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. 

Fiecare om simte lumina dumnezeiască după măsura curăţiei lui

Adevărata lumină nu străluceşte în toate inimile omeneşti la fel. Adică, soarele natural are aceeaşi lumină pentru toţi, dar în casa cu geamuri negre vor pătrunde puţine raze. De-asta spun că acelaşi lucru se petrece şi cu lumina nezidită: dacă sunt negre geamurile noastre, dacă nu ne este curată inima, aceasta nu-i îngăduie luminii să intre.

Când cineva devine „rob” al binelui, păcatul încetează şi trăieşte Hristos

Când pătrundem în lumea duhovnicească, Îl trăim pe Hristos, zburăm! Atunci simţim mari bucurii şi avem frumoase trăiri duhovniceşti. Atunci, încet-încet, devenim robi ai binelui, robi ai lui Hristos. Şi când cineva devine rob al binelui, atunci nu mai poate grăi de rău, nu mai poate urî, nu poate minţi. 

Unde este iubire, acolo este libertate

Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber şi independent de toţi şi de toate.

Pagini