Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

Nici nu poate fi descrisă bucuria soților care se mântuiesc!

Să ne învrednicească Domnul şi pe noi de o asemenea bucurie!

Dacă soțul se află într-o situație delicată, nu-l cicăli ‒ roagă-te pentru el!

Când soţul tău este într-o situaţie delicată, să nu vorbeşti deloc. Roagă-te şi cere şi altora să se roage. Altminteri, îi creezi o stare şi mai proastă. Nu va mai găsi bucurie şi căldură lângă tine şi-atunci va începe să se uite în dreapta şi în stânga...

„Am făcut un sacrificiu de dragul copiilor”

N-ai făcut bine că i-ai certat pe copii. A fost o faptă rea că au lăsat în picioare un ieromonah bătrân şi nu i-au cedat de bunăvoie locul, aşa cum ar fi trebuit. Dar dacă s-ar fi ridicat când i-ai mustrat tu sau dacă aş fi acceptat locul pe care mi l-ai oferit, ei n-ar fi înţeles că au făcut ceva rău, ci, dimpotrivă, s-ar fi simţit justificaţi şi îndreptăţiţi în fapta lor. Văzându-mă, în schimb, stând în picioare atâtea ore în faţa lor, li s-a trezit conştiinţa şi i-a mustrat în tăcere pentru fapta lor.

„Lupta creştinească nu trebuie purtată cu predici şi certuri, ci cu adevărată şi tainică iubire”

Iubirea noastră pentru prieteni este adesea amestecată cu lucruri străine – interesul, răsplata, slava deşartă, slăbiciunea sentimentală, simpatia pătimaşă ‒, în timp ce iubirea pentru duşmani este curată.

„Astăzi, oamenii cer să fie iubiţi şi de aceea eşuează”

Cea mai eficientă armă a mântuirii noastre este îngăduinţa. Mila care ne vine de la Dumnezeu trebuie întoarsă în dar spre semenii noştri.

Luptă pentru dobândirea virtuților, iar patimile se vor ofili de la sine

Sfântul Porfirie vedea sufletul aşa cum era în realitate, adică influenţat şi de îngeri, şi de diavoli. Nu voia ca lupta creştinului să se poarte la modul negativ, axată fiind pe dezrădăcinarea patimilor, ci voia să se poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea lor, adică a virtuţilor îngereşti şi, în acelaşi timp, ofilirea spinilor, adică a patimilor drăceşti.

„Părinte, ce să fac, mă enervez foarte repede!”

Dumnezeu a pus mânia în noi. Ea este nervul sufletului. Este putere. Ne-a dat-o Domnul ca, prin ea, să luptăm împotriva patimilor şi a diavolului. Aceasta este întrebuinţarea corectă a mâniei. Luăm această putere de la diavol şi o dăm lui Hristos. Dăruieşte-te lui Hristos cu forţă, cu nerv!

Ce e mai bine să spun în rugăciunea mea?

Ajunge să mă rog neîncetat, fără să mă neliniştesc pentru ce o să spun în rugăciune. Ajunge rugăciunea lui Iisus. Nu trebuie să-L informez pe Dumnezeu despre nevoile mele, de vreme ce El le cunoaşte incomparabil mai bine decât mine şi Se îngrijeşte de împlinirea lor, pentru că mă iubeşte.

Apropie-te de Dumnezeu cu amintirea iubirii!

Sunt oameni care se apropie de Dumnezeu nu prin amintirea morţii, ci prin amintirea iubirii Lui, şi îşi întorc sufletul spre cele de Sus, rugându-L pe Dumnezeu (aici, Bătrânul şi-a ridicat mâinile şi privirea) să le dăruiască iubirea Lui, ca şi ei să ajungă să poată iubi. Şi, astfel, se află pe drumul mântuirii.

„Nu vorbi despre persoana mea!”

„Nu vreau să vorbeşti despre darurile mele! Pe toate acestea mi le-a dat Dumnezeu doar-doar mi s-o înmuia inima şi-oi deveni mai bun…”

Pagini