Adevăratul război este în noi, între poftirile minții și poftele inimii, de exemplu. Mai întâi, să luăm aminte că mintea noastră e mult mai adâncă decât acea vânzoleală a celor câteva sinapse aprinse! Gândurile noastre sunt doar una din activitățile minții noastre. Și nici măcar nu sunt toate ale minții noastre. Unele vin din alte surse!

Apoi să descoperim că inima noastră e mult mai adâncă decât acele câteva dorințe arzătoare și sentimente sfâșietoare pe care le trăim mai mult sub presiunea surescitării exterioare.

În plus, aceste două dimensiuni ale ființei noastre nu sunt depline decât atunci când se unesc. Iar unirea lor se cere făcută după ordinea dumnezeiască, și nu la întâmplare, și nici așa cum „ne vine”! Nouă „ne vine”, de exemplu, să ne înălțăm mereu și mereu, și gândul, și inima! Să gândim înalt, să simțim elevat, să fim sus! Dar Dumnezeu ne dă o altă ordine. El coboară la noi și ne învață să fim și noi „smeriți cu inima”! Duhul Său Cel Sfânt ne învață să ne coborâm mintea în inimă. Pentru asta e nevoie de o întreagă artă și știință pe care le învățăm în Duhul Sfânt!

Domnul nu mai este fizic printre noi, dar este fizic în noi! Harul nu vine din afară, ci dinăuntru și e dus acolo, înăuntrul nostru, de Sfânta noastră Biserică prin Sfintele ei Taine. Rugăciunea noastră nu este altceva decât o permanentă conectare la această Putere înăuntrul nostru, de care suntem, de multe ori, departe sau chiar străini.

Da, puterea e în noi și ea este Împărăția Domnului, Care ne-a dăruit Duhul Sfânt ca să ne curețe de toată întinarea și să ne învețe toate!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, 2012, pp. 15-16)