Bate la porţile Scripturii cu mâinile virtuţii

Ceea ce asigură norma credinţei noastre este învăţătura Bisericii noastre, Sfânta noastră Biserică fiind păstrătoarea, propovăduitoarea şi tâlcuitoarea Sfintei Scripturi.

Sfânta Scriptură nu a fost înţeleasă niciodată în Biserică numai ca o carte sau numai ca o colecţie de cărţi, ci a fost înţeleasă ca o învăţătură care se întrupează în viaţa Bisericii şi care formează o gândire bisericească. De fapt, norma credinţei noastre nu este Sfânta Scriptură, chiar dacă şi noi preţuim Sfânta Scriptură, ci norma credinţei noastre este învăţătura Bisericii.

Toţi creştinii folosesc Sfânta Scriptură dar diferenţele dintre creştini, toţi şi le întemeiază pe Sfânta Scriptură, ceea ce înseamnă că Biblia sau Sfânta Scriptură nu este prilej de unire între oameni, ci este prilej de despărţire între oameni prin faptul că ea trebuie să fie interpretată şi interpretarea nefiind la fel se fac diferenţe între oameni. Ori, ceea ce asigură norma credinţei noastre este învăţătura Bisericii noastre, Sfânta noastră Biserică fiind păstrătoarea, propovăduitoarea şi tâlcuitoarea Sfintei Scripturi.

De altfel, ca să înţelegem bine Sfânta Scriptură trebuie să avem şi o pregătire specială pentru aceasta. În Filocalie se spune aşa: „Bate la porţile Scripturii cu mâinile virtuţii” (Evagrie Ponticul), iar Sfânta Evanghelie ne este prezentată ca ceva mai presus de mintea noastră. La sfintele slujbe se spune: „Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.”

Tradiţia Bisericii noastre se manifestă mai ales în dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre fiind de fapt „Filocalia pentru toţi” sau Filocalia tuturor, o altă Filocalie.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 136-137)

De la același autor

Ultimele din categorie