După cum este cunoscut de toți, Taina cea Sfântă a Pocăinței este alcătuită din două părți principale și anume:

1. Căința inimii și

2. Mărturisirea păcatelor.

La un loc cu mărturisirea este socotit și canonul, care completează lucrul mărturisirii. Pocăința nu este deplină, dacă nu este urmată de împlinirea canonului rânduit de preot. Deci, putem spune că regula canonului este completarea mărturisirii și zăvorul Pocăinței.

Mulți dintre creștinii de azi nu pot înțelege ce rost are canonul de la Mărturisire. Unii își dau cu părerea că prin împlinirea canonului omul își răscumpără iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, ei socotesc canonul ca o despăgubire sau ca un fel de plată pentru păcate. Alții socotesc canonul ca o pedeapsă sau taxă de ispășire pentru vinovăția păcatelor. Sunt apoi și alții, mai nepricepuți, care cred că prin Canon se răzbună preotul asupra celor vinovați, iar alții (din multă nesimțire) nu dau nici o atenție la rânduiala canonului, zicând că este ceva numai de formă sau numai o scornitură a preotului.

Toate părerile acestea sunt greșite și aduc mare pagubă pentru mântuire. După învățătura Sfinților Părinți și după predaniile Bisericii, Canonul de Mărturisire nu înseamnă nici răsplată sau despăgubire pentru păcate, nici pedeapsă pentru vina greșelilor, nici armă de răzbunare sau născocire (cum cred unii).

Canonul face parte din Taina cea sfântă a Pocăinței și este ca o dietă pe care o recomandă doctorul la cel bolnav. Cel care a fost vătămat de răutatea păcatului este asemenea cu un om rănit, care are nevoie de îngrijirea doctorului. După ce lecuiește pe cel rănit, doctorul îi rânduiește și o anumită dietă pentru ca să fie păzit de infecție sau de inflamație (adică de obrinteală). Chiar dacă se închide rana și chiar dacă se tămăduiește bolnavul, tot mai este nevoie de pază și de întărire. Tot asemenea și duhovnicul, după ce îi citește molifta de iertăciune (sau înainte de moliftă), îi rânduiește o dietă la cel mărturisit, care se zice Canon. De aici putem cunoaște că nu se dă iertăciune în schimbul canonului, căci împlinirea canonului urmează după molifta de iertăciune pe care o citește preotul. Darul iertării la Taina Mărturisirii nu se dă pentru canon, ci din mila cea nemăsurată a lui Dumnezeu. Să nu creadă cineva că prin canon își acoperă vina păcatelor sau că el dă prețul de răscumpărare pentru păcate.

Vina păcatelor noastre a plătit-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru toți oamenii și pentru totdeauna, aducându-Se pe Sine jertfă, prin Sfintele Lui Patimi. Însă nu primesc iertare decât numai cei binecredincioși, care fac pocăință curată. Toate jertfele noastre și toate canoanele nu au nici un preț, fără Jertfa cea mare a Domnului. Un singur păcat a săvârșit strămoșul Adam și după el (vreme de cinci mii cinci sute de ani) toți Drepții, toți Patriarhii și toți Prorocii din Legea Veche n-au putut să răscumpere păcatul moștenit de la Adam. Dacă pentru o singură greșeală n-au putut să plătească toți aleșii cei din veac ai lui Dumnezeu, atunci cum să ne bizuim noi păcătoșii că vom plăti numai prin canon toată vina greșelilor noastre (care sunt mult mai grele ca ale lui Adam). Numai jertfa cea negrăită a Mântuitorului acoperă mulțimea păcatelor noastre, dacă avem credință și mărturisire curată. Căci prin rana Lui, noi toți ne-am vindecat (cum grăiește Sfânta Biserică). În privința aceasta mulți se înșală, punându-și nădejdea în canonul care îl împlinesc voinicește, iar la mărturisire nu au deplină umilință și de multe ori osândesc pe cei mai slabi, care nu pot împlini canonul (ca ei) cu metanii până la pământ.

Dar să știe toți că nu numai metaniile și închinăciunile sunt socotite drept canon. Ar însemna că numai cei voinici la trup se mântuiesc. Dar să știm că toți oamenii au canon. Atât cei voinci, cât și cei slabi, atât monahii, cât și preoții și patriarhii au canonul lor. Canonul este de mai multe feluri și se rânduiește după puterea și înlesnirea fiecăruia.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 326-328)