Care sunt efectele harice ale Sfintei Împărtășanii?
Sfânta Împărtășanie ne iartă toate păcatele deja mărturisite la duhovnic.
Sfânta Împărtășanie ne iartă toate păcatele deja mărturisite la duhovnic. Apoi ne înmulțește cel mai mult harul Duhului Sfânt primit la Botez, dacă ducem viață cu totul curată și plăcută lui Dumnezeu. Ne ajută mult la creșterea noastră duhovnicească în Hristos, adică la despătimire, iluminare, desăvârșire și mântuire, scopul final al creștinului pe pământ.
Se constată că bunii creștini care sunt nelipsiți de la biserică și se împărtășesc regulat cu Sfintele Taine, au familie binecuvântată, copii buni, bătrânețe liniștită și sfârșit creștinesc. De aceea, prima grijă pentru cei bătrâni și bolnavi este să-și sfârșescă viața împăcați cu toți, spovediți și împărtășiți, fără de care nu este mântuire.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 37)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro