Ce păcate se spovedeau în primele secole creştine

„În ziua Domnului adunându-vă, să frângeţi pâinea şi să mulţumiţi, mărturisindu-vă înainte păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată”.

În anii săi de început Biserica era foarte severă. Ne va mira cuvântul acesta. Ce înseamnă sever şi lipsit de severitate? Biserica era strictă în sensul că, de vreme ce omul se pocăia, se lepăda de păcat şi primea Taina Botezului, care-l renăştea – ca şi cum omul ar fi ieşit pentru prima dată din mâinile lui Dumnezeu -, de acum înainte păşea pe o cale asemenea Raiului. (…) Biserica a tratat problema astfel: cei care au devenit creştini să rămână creştini. Nu îngăduia ca ei să facă din nou păcate. De aceea, când cei nou botezaţi au început să păcătuiască, a luat atitudine. Încă din primele zile, pentru ca să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie, aşa cum spun cărţile bisericeşti, ei s-au mărturisit. (Didahia celor Doisprezece Apostoli, în: VEPES, vol.II, Ed. Diaconiei Bisericii Apostolice a Greciei, Atena, 1955, p. 220; „În ziua Domnului adunându-vă, să frângeţi pâinea şi să mulţumiţi, mărturisindu-vă înainte păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată”.) Încă nu săvârşeau păcate grele, păcate de moarte, care să-l despartă pe om de Biserică. Păcatul de moarte îl rupe pe om de Biserică, iar acesta încetează să mai fie mădular viu al ei. La fel ca atunci când îţi tai un deget şi-l arunci, acela este osândit la moarte, tot aşa, când păcătuieşte cineva de moarte, se rupe pe sine de Trupul Bisericii şi moare. În acest fel lucrează păcatul de moarte. Deci, era de neînţeles ca primii creştini să săvârşească păcate de moarte. Când cărţile mărturisesc că înainte de Sfânta Liturghie îşi mărturiseau păcatele se referă la păcatele obişnuite pe care le făceau toţi oamenii. Acestea erau, să spunem, greşeli săvârşite din neatenţie.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti?, Editura Bizantină, pp. 111-113)

De la același autor

Ultimele din categorie