Aflarea și urmarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai complicate, dar și mai minunate, ale vieţii noastre.
Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune. Căci deşi ea se descoperă după îndemnul Cereţi, căutaţi şi bateţi, şi se va da vouă, totuşi aceasta presupune răbdare, încercări, ispite şi experienţă, care să stingă patimile şi voia proprie, de care se scârbesc negrăita gingăşie şi sensibilitate a harului dumnezeiesc.
(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 166)

Despre Gheron Iosif Vatopedinul
Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.