Cum scăpăm de teama că vom fi uitați după moarte?

Nădejdea noastră în viaţa veşnică stă în aceea de a fi iubiţi. E inutil, deci, să forţăm nota, impunându-ne celor din jur şi făcând apel la cele trăite împreună, repetând acel nu uitați! nu uitați!”.

Taina uimitoare a iubirii stă în aceea că suntem chemaţi să iubim tot atât de mult pe cât ne-a iubit Dumnezeu, adică să ne punem viaţa pentru ceilalţi până la totala dăruire.

Aceasta ni s-ar putea părea înfricoşător. Şi ne spunem: dacă mă uit pe mine şi dacă nimeni nu se mai gândeşte la mine, atunci nu e oare posibil să dispar cu totul din lumea celor vii? Dacă nimeni nu-şi mai aminteşte de mine, dacă am să cad în uitarea generală, ce se va întâmpla? Dumnezeu nu va uita, Maica Domnului nu va uita, sfinţii nu vor uita, îngerul nostru şi oştile cereşti nu vor uita; chiar şi cei păcătoşi, lipsiţi de statornicie şi slabi, nu vor uita, ei care de-a lungul vieţii nu au ştiut să iubească până la capăt, dar au ştiut să iubească având inima sfâşiată de durere (de durerea pierderii), fără a putea uita vreodată.

Nădejdea noastră în viaţa veşnică stă în aceea de a fi iubiţi; e inutil, deci, să forţăm nota, impunându-ne celor din jur şi făcând apel la cele trăite împreună, repetând acel nu uitați! nu uitați!” – amintindu-le nu numai faptele bune, dar şi acele fapte susceptibile de a-i irita, doar ca să nu fim uitaţi şi să scăpăm de sentimentul acesta înfricoşător de a nu exista, de a vedea viaţa scurgându-se pe lângă mine, de a nu fi decât o umbră, propria mea fantomă, pe care nimeni nu o vede, nu o aude, nu o cunoaşte...

(Mitropolitul Antonie al SurojuluiViața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 161-162)

De la același autor

Ultimele din categorie