Pentru Sfinți, această despărțire este uşoară şi pricină de bucurie. Sfântul Teognost spune că „sufletul care se desparte de trup plin de încredințare, şi-l dezbracă pe acesta ca pe o haină, încearcă o bucurie negrăită şi netălmăcită. Căci dobândind cele nădăjduite, îl leapădă fără întristare”.

Omul obişnuit însă, pe care numai şi gândul morții îl înspăimântă, îndură acum cu adevărat o mare suferință şi cutremurare. „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup!”; „Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este despărțirea sufletului!”, auzim rostindu-se la slujba de înmormântare. Iar Sfântul Macarie Egipteanul spune că sufletului „îi pare rău de trupul cu care s-a însoțit şi suferă că se va despărți de el”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel ‒ „suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim să nu scoatem haina noastră” (II Corinteni 5, 4), spune şi el: „Celor mai mulți le este greu să-şi părăsească trupul [...] şi cu adevărat mare e chinul sufletului când se desparte de trup!”.

Suferința şi chinul îndurate la ieşirea sufletului din trup nu sunt întotdeauna semn al alipirii pătimaşe de trup, al „filautiei”, „iubirea rea a trupului”, cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi izvor al tuturor patimilor. Mai înainte de toate, e suferința firească produsă de sfâşierea firii omeneşti, care se desface în cele din care a fost alcătuită, rupându-se astfel unitatea persoanei umane. Despărțirea sufletului de trup este aşadar nefirească şi silnică: „Despărțirea sufletului de trup este taină înfricoşătoare şi înspăimântătoare pentru toți; căci sufletul se duce tânguindu-se, iar trupul se acoperă, fiind dat pământului”. Însă, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin, aceasta se face din voia lui Dumnezeu, potrivit proniei Sale, ca să se strice omul stricăcios şi să se zidească iarăşi spre nestricăciune. De aceea Părintele Bulgakov vede în „despărțirea sufletului de trup [...] o mare taină, prin care Adam cel căzut este adus la judecată înaintea lui Dumnezeu”, pentru ca să ne putem „naşte din nou, în patria cerească”.

Această nădejde este veselitoare pentru Sfinți şi pentru toți creştinii care nu se îndoiesc că credincios este Domnul şi-Și ține făgăduințele Sale, şi de aceea, pentru bucuria naşterii celei de sus, chinurile facerii sunt cu totul uitate.

Sursa: Mărturie Athonită