Din suferința Crucii s-a născut bucuria Învierii – iată creștinismul!

Biserica exprimă cel mai bine firescul unei relații personale dezinteresate. Biserica transmite un categoric „Nu” seriozității ipocrite și bucuriei exaltate, și un categoric „Da” seriozității senine și bucuriei sobre. Adesea confundăm nevoia de a fi serioși, când vine vorba de Biserică, cu teama de pedeapsă, iar când vine vorba să ne bucurăm de viață, ne entuziasmăm de suprafață. Biserica echilibrează lucrurile: din suferința crucii s-a născut bucuria Învierii.

Frumusețea nu este niciodată „necesară”, „funcțională” sau „folositoare”. Atunci când, așteptând pe cineva drag, așternem masa și o împodobim cu lumânări și flori, facem toate acestea nu din necesitate, ci din dragoste. Și Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. Potrivit tradiției noastre ortodoxe, ea este cerul pe pământ, este bucuria copilăriei redobândite, acea bucurie nestânjenită, necondiționată și dezinteresată, singura în stare să transforme lumea.

În evlavia noastră matură, serioasă, noi cerem definiții și justificări, și ele sunt înrădăcinate în teamă – teama de denaturare, de deviere, de „influențe păgâne” și de câte altele. Atâta vreme cât creștinii vor iubi Împărăția lui Dumnezeu și nu doar vor discuta despre ea, ei o „vor reprezenta” și semnifica în ceva artistic și în frumos.

(Părintele Alexander Schmemann, Pentru viața lumii – Sfintele Taine și Ortodoxia, traducere de Pr. Dr. Aurel Jivi, ediția a II-a, Editura Basilica, București, 2012, p. 36)

De la același autor

Ultimele din categorie