Dincolo, oricât am jindui, nu mai putem face nimic niciodată

Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.

Dincolo – oricât am jindui (e sensul parabolei dreptului Lazăr și al bogatului nemilostiv) – nu mai putem face nimic niciodată (nevermore zice Poe): verbul a face piere, e ca și cum nici n-ar fi fost vreodată. Rămâne însă, în toată groaznica lui plinătate şi semnificație, verbul a fi – el și nimic altceva.

Atunci să te văd, omule! Atunci când ai rămas doar cu ființa ta orice devenire fiind exclusă, tel qu'en toi même l'éternité te change... (în așa fel încât, în tine însuți, eternitatea te schimbă). Fără prieteni, fără televizor, fără zgomotul vecinilor... Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.

Cam sentențios, dar împrejurărilor excepționale ce mi-au dat prilejul de a cunoaște plinătatea verbului a fi le datorez această înțelegere și poate și dreptul de a spune sentențios ce știu.

Dacă aici, în celula de închisoare în care te nimerești singur, timpul e atât de greu de îndurat, dacă aici a fi se poate suprapune chinului, cu atât mai înfiorătoare trebuie să ne pară ființarea veșnică, absolut pură, dezbărată de orice îndulcire și devenind – prin simplul fapt al existenței ei – din ce în ce mai apăsătoare.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 357)

De la același autor

Ultimele din categorie