Fără Duhul Sfânt, sufletul meu este mort

Cuviosul Siluan cunoaște foarte bine ce spune, atunci când zice că Duhul Sfânt este cel mai mare dar al lui Dumnezeu către om. Cum vom cunoaște și vom dobândi Duhul Sfânt? Prin Sfintele Taine. Fiecare dintre noi este chemat să aibă înlăuntrul lui această experiență.

Cuviosul Siluan Athonitul iubea în mod special pe Duhul Sfânt și în rugăciunea lui Îl chema, cum ne spune el însuși în cuvioasele lui scrieri pe care le-a păstrat ucenicul cel de un cuget cu el, Gheronda Sofronie. „Doamne, dă-ne nouă pe Duhul Sfânt. Întru El Te vom slăvi ziua și noaptea, fiindcă trupul nostru este neputincios, în timp ce Duhul Tău este viu și dă în suflet putere de a Te sluji cu sârguință. Se sprijină duhul nostru pe dragostea Ta, îl face să afle în Tine pacea și desăvârșita lui odihnă. Duhul Sfânt seamănă cu o mamă plină de delicatețe. Așa cum o mamă iubește pe copilul ei și îl ocrotește, la fel și Duhul Sfânt ne ocrotește, ne iartă, ne vindecă, ne sprijină, ne bucură. Ție îți datorăm mulțumire că ne-ai dat pe Duhul Sfânt pe pământ. O, Duhule Sfinte, rămâi pentru totdeauna împreună cu noi, fiindcă este bine pentru noi să fim împreună cu Tine!”

Potrivit Cuviosului Siluan devenim persoane depline numai în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne mișcă spre aceasta. Numai în Duhul Sfânt pot să mă hristific, să fiu îndumnezeit întreg. Fără Duhul Sfânt sufletul meu este mort. Duhul Sfânt înviază sufletul. Duhul Sfânt ne învață desăvârșita iubire, ne mângâie în amărăciuni și în chinurile vieții ne întărește să ne depășim neputințele și căderile. Cuviosul Siluan cunoaște foarte bine ce spune, atunci când zice că Duhul Sfânt este cel mai mare dar al lui Dumnezeu către om. Cum vom cunoaște și vom dobândi Duhul Sfânt? Prin Sfintele Taine. Fiecare dintre noi este chemat să aibă înlăuntrul lui această experiență. Să ne rugăm să o cunoaștem, smerit, cu discernământ pentru că El suflă unde voiește și este pretutindenea și umple toate. Se poate ca aceasta să se întâmple deodată și pe neașteptate. În durerea nesuferită a bolii când vezi fața celui îndurerat că se îndulcește, că se înseninează, că se înfrumusețează.

Când ne părăsesc prietenii, cunoscuții, și ne simțim atât de singuri, se poate ca atunci să fim legați mai strâns și mai esențial de Dumnezeu. Zice gheronda Paisie Aghioritul: „Am trecut o perioadă cu multe supărări și din pricina lor am avut dureri puternice de cap. Din cauza presiunii zvâcnea ochiul meu și mă primejduiam să fac accident cerebral. O simțeam ca și cum cineva mă lovea  din interior cu un ciocan și voia să iasă afară. În timp ce eram întins pe pat, am văzut un înger, foarte frumos, ca și cum ar fi ieșit din mine sub forma unui copil mic, de vreo 12 ani. Părul lui era blond până la umeri. Mi-a zâmbit și și-a trecut blând mâna peste ochii mei. Imediat mi-a fugit toată supărarea și au încetat durerile. Am simțit atâta dulceață că aș fi preferat să-mi vină înapoi durerea, numai să mai văd din nou pe îngerul meu păzitor”.

Harul lui Dumnezeu nu ni se oferă după vrednicia noastră, ci după mare mila Lui. Harul oricum este dar, totuși are nevoie de împreună-lucrarea omenească pentru a se sălășlui în noi. Ceea ce poate omul să dăruiască este credința lui, dragostea lui, smerenia lui, curăția lui, rugăciunea lui. Ai nevoie, de asemenea, de mare discernământ pentru a nu fi atras în ispită, fiindcă diavolul se preface și în înger de lumină, în năluciri și false simțiri, devieri sentimentale și relaxări psihologice. Dar în această stare de har autentică, cel ce crede are bucurie, pace, răbdare, blândețe, binecuvântare. Pe toți îi înțelegem, îi iubim, suferim alături de ei, îi îndreptățim, nu rivalizăm cu ei, nu îi lepădăm, nu ne obosesc, nu ne îngreuiază, nu ne tulbură deloc.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

De la același autor

Ultimele din categorie