Necăsătoria: un „munte” mare, uriaş, anevoios, greu de izbutit

A evita căsătoria nu este uşor. Calea necăsătoriei este anevoioasă şi de aceea este practicabilă numai pentru puţini, pentru foarte puţini. Necăsătoria este un dar al lui Dumnezeu, este o harismă specială a Cerului.

Să ascultăm ce învaţă El despre relaţiile din afara căsătoriei. Legalizând nedesfacerea căsă­toriei, afară numai pentru cuvânt de desfrânare, aude împotrivirea, protestul ucenicilor Lui: „Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare” (Matei 19, 10). Dacă despărţirea este atât de grea, dacă numai pentru un singur motiv poate omul să se despartă de femeia sa, atunci nu este de folos să vină el la căsătorie. Este mai de preferat să rămână necăsătorit. Ce răspunde Domnul la acestea? Că trebuie să vină cineva la căsătorie din pricina aceasta sau aceea, de pildă, ca să contribuie la perpetuarea neamului omenesc, etc? Nu! Răspunsul Lui este ca trăsnetul: „Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru Împărăţia Cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă” (Matei 19, 11-12).

Adică Domnul prezintă necăsătoria ca pe un „munte”. Ca un lucru mare, uriaş, anevoios, greu de izbutit. Spune că a evita cineva căsătoria nu este simplu şi uşor. Calea necăsătoriei este anevoioasă şi de aceea este practicabilă numai pentru puţini, pentru foarte puţini. Necăsătoria este un dar al lui Dumnezeu, este o harismă specială a Cerului (sensul adânc al acestor cuvinte ale Domnului îl analizează minunat Sfântul Isidor Pelusiotul în Epistola 165, astfel: „Cele despre fecio­rie sus-zise: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat, se spune nu că ar da unora, dezmoştenind pe alţii (nu că acelora li se dă Împărăţia Cerurilor ca premiu), ci ca să arate, întâi, înclinarea dumnezeiască de care au trebuinţă spre aceasta cei ce se nevoiesc cu nevoință mai presus de fire; apoi, că acest sfat pogorât din Cer nu este propovăduit ca lege, ci serveşte ca propunere. În al treilea rând, că se dă celor ce suferă de înfrânare, celor chemaţi la ofensiva cea de sus, şi celor ce păzesc vistieria posturilor şi a privegherilor, şi nu acelora ce îşi satisfac fiara (trupul) prin plăcere şi senzualitate. Aşadar, dacă s-ar fi dat în dar, de prisos răsplată. Nici prin har nu s-a dat, ci se dă celor ce îşi iau nevoința de bunăvoie. Celor ce nu vor, nu li se dă” (Migne, „P.Q.”, 78, 1273).

(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Familiei ortodoxe, cu smerită dragoste, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 39-40)

De la același autor

Ultimele din categorie