Care este folosul cugetării la creația lui Dumnezeu?

Sfântul Vasile cel Mare spune în cartea sa numită Hexaimeron că „toată lumea văzută este școală și imagine a lumii nevăzute”. Tot el spune că „toată floarea și toată iarba ne învață că este Dumnezeu”. Zidirea văzută tâlcuiește pe Scriptură și Sfânta Scriptură tâlcuiește pe zidire.

Atât una, cât și alta, sunt ca două file de carte. Pe o pagină citim cuvintele Sfintei Scripturi, pe cealaltă pagină citim în cartea zidirii, care vorbește de Dumnezeu. La fel spune și Sfântul Grigorie de Nyssa: „Toată zidirea, ca o trâmbiță, strigă la noi că a facut-o Dumnezeu!”.

Am citit într-o carte cum un filosof se plimba cu bățul în mână pe câmp și bătea florile cu bățul: „Le bat pentru că prea tare strigă către mine că le-a zidit Dumnezeu!”.

Toate creațiile văzute se numesc darurile lui Dumnezeu. Și precum face mirele cu mireasa că își dau daruri care întăresc dragostea între ei, tot așa face și Dumnezeu cu noi. El pune mintea noastră între El și creații, ca să-L putem mai bine înțelege și vedea. Dumnezeu ne dă cele create în dar, iar noi Îi dăm lui Hristos, Mirele inimii noastre, gândurile, rugăciunile și dragostea noastră.

Sfântul Antonie cel Mare nu știa multă carte, dar era atât de înțelept în cele duhovnicești, că uimea pe toți filosofii care veneau la peștera lui. Odată l-au întrebat câțiva filosofi: „Antonie, care sunt cărțile tale pe care ai învățat?”. Iar el, arătând cu mâinile cerul, stelele, marea și întreaga natură din jurul său, le-a zis: „Acestea sunt cărțile mele pe care le citesc și care întrec pe toate celelalte” (cf. Ep. Gherasim Timuș, „Dicționarul Aghiografic”, 1898, p. 90).

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 65-66)