Gheronda Arsenie cel din peșteră (6)

Auzind în acea zi predica, Gheronda Efrem s-a întors bucuros acasă și a zis ucenicilor lui: „Băieți, brava părintelui Matei, astăzi mi-a dezlegat nedumerirea. De aceea nu mai fac eu așa de multe metaniere acum, ca la început. Fiindcă s-au scurtat zilele...” Și părintele Arsenie i-a răspuns cu simplitatea lui: Nu, gheronda, nu este asta, ești epuizat și, deși vrei să te rogi, adormi”. Dar gheronda Efrem o ținea pe-a lui: „Nu, nopțile au devenit mai mici, așa a zis părintele Matei”.

La Schitul Sfântului Vasile

Schitul Sfântului Vasile este pe piscurile prăpăstioase, după Katounakia și la dreapta potecii care duce de la Sfânta Anna în Lavră. Aproape de locul care se numește „Cruce” de unde pornește altă potecă către vârful muntelui Athos, acolo, aproape, o altă cărăruie la dreapta conduce către acest Schit.

Într-o dimineață urcând bătrânelul pe un măgăruș și adunând în saci puținele lucruri pe care le aveau, au plecat la acest schit pustnicesc. Au găsit acolo colibioare pustii, pe jumătate dărâmate pe care cu învoirea Celui drept le-au luat în primire. O chilie mică au preschimbat-o în bisericuța cinstitului Înainte Mergător, începătorul petrecerii pustnicești. Au făcut mai multe îndreptări și prea necesare reparații și apoi s-au dedicat luptelor lor ascetice. Țineau legături strânse cu gheronda lor, părintele Efrem, și îl cercetau adesea. Îi mărturiseau cele ascunse ale inimii lor și-l țineau la curent cu luptele și cu problemele lor care erau de la patimile lor și atacurile demonilor.

Bunul acela gheronda după mutarea lui pe stâncile acelea prăpăstioase s-a schimbat definitiv de la lucrul acela de mână istovitor pe care îl făcea la chilia Buneivestiri. De atunci și-a dedicat restul vieții lui lucrării duhovnicești și neîncetatei rugăciuni, mulțumind cu recunoștință ucenicilor săi pe care îi numea îngeri.

Truda excesivă, posturile nenumărate, privegherile și asprimile ascezei, au zdrobit într-atât vasul de lut al sufletului lui, încât, așezat pe scăunelul lui, îl vizita adesea răul fur, somnul, cu rezultatul că nu mai putea să-și mai termine metanierul pe care îl făcea la început. Până la sfârșitul zilelor sale nici nu a conceput să lipsească de la sinaxele de obște ale Sfintei Duminici.

În acea vreme trăia în schitul Sfântului Vasile și monahul Matei care după aceea, în perioada tulburărilor din Biserică pe tema calendarului, s-a coborât în Athena și a devenit Episcop și conducătorul taberei așa-numiților Mateiți. După slujba de Duminică la care erau prezenți obligatoriu toți părinții Schitului, monahul Matei le-a ținut și predica de duminică. Într-o zi a zis: „Fraților, s-au scurtat zilele...”.

Auzind în acea zi predica, Gheronda Efrem s-a întors bucuros acasă și a zis ucenicilor lui: „Băieți, brava părintelui Matei, astăzi mi-a dezlegat nedumerirea. De aceea nu mai fac eu așa de multe metaniere acum, ca la început. Fiindcă s-au scurtat zilele...” Și părintele Arsenie i-a răspuns cu simplitatea lui: Nu, gheronda, nu este asta, ești epuizat și, deși vrei să te rogi, adormi”. Dar gheronda Efrem o ținea pe-a lui: „Nu, nopțile au devenit mai mici, așa a zis părintele Matei”.

În această binecuvântată viață simplă au trecut anii lui gheronda al lor. Mai înainte de a pleca la frumusețile cele nevăzute ale Raiului și-a văzut mai dinainte moartea. Fiind pregătit și sfințit, și-a dat binecuvântarea lui și ultimele sfaturi celor doi ucenici ai lui și astfel și-a dat sufletul în brațele lui Hristos pe Care L-a dorit din tinerețile lui.

De la același autor

Ultimele din categorie