Întâlnire cu tânărul Francisc Kottea

Acolo dumnezeiasca Pronie a călăuzit și pe un alt îndrăgostit de liniște, tânărul Francisc. Acesta este vestitul ascet Gheron Iosif Isihastul sau Spileotul. În ziua Schimbării la Față a Mântuitorului din anul 1922, a binevoit Domnul și a fost prima întâlnire și cunoștință a celor doi tineri sus în bisericuța de pe vârful Athonului. De la prima întâlnire s-au legat strâns ca prieteni și frați în Hristos. Au hotărât să rămână unul lângă celălalt până la adormirea lor.

Monahul Arsenie, din pricina simplității lui și a încercării lui ca ucenic la Sfintele Locuri și la Mănăstirea Stavronikita, s-a supus cu ușurință tânărului Francisc, care, în ciuda faptului că pe atunci era mirean, totuși era mai impunător și împodobit cu harisme de conducător. De vreme ce harul dumnezeiesc al Schimbării la față i-a condus la hotărârea comună de a viețui împreună și a se nevoi împreună până la moarte, monahul Arsenie i-a spus lui Francisc: „Din această clipă suntem un singur suflet în două trupuri. Eu îți făgăduiesc că de acum înainte voi fi picioarele, iar tu ochii”. Și într-adevăr aceste cuvinte ale lui s-au dovedit a fi adevărate. În ceea ce privește nevoințele pe care le-a făcut tânărul Francisc ca mirean în munții din Pentelis și în altă parte, mai înainte de a intra în Athos, poate cititorul cel iubitor de virtute să citească cartea „Descriere a experienței monahale”, Editura Sfintei Mănăstiri Filotheou din Sfântul Munte, în care sunt publicate Epistolele pururea pomenitului ascet cu confesiunile lui personale. Dar pentru a gusta ceva din nemăsurata râvnă a lui Francisc, prezentăm aici un fragment din Epistola a 37-a: „Eram în lume și făceam în ascuns aspre nevoințe pline de sângiuri, mâncând odată la două zile la ceasul al nouălea. Munții din Pentelis și peșterile mă cunoșteau ca pe un corb de noapte, flămânzind și plângând, cerând mântuire. Mă puneam pe mine la încercare să văd dacă puteam să suport ostenelile, ca să plec să devin monah în Sfântul Munte și ziceam... când voi ajunge în Sfântul Munte voi mânca iar la opt zile cum scriu Sfinții Părinți”.

Virtutea și formarea duhovnicească a lui gheronda Daniil îi atrăgea ca un magnet pe cei doi îndrăgostiți de cer. Cereau sfaturile lui și acela îi sfătuia cu răspundere și părintește să nu tot umble ici colo, fiindcă se primejduiau să fie înșelați de multiscusitul vrăjmaș al mântuirii noastre, diavolul. I-a sfătuit să se supună unui gheronda și să rămână cu el până la sfârșitul acestuia. După aceea vor fi liberi să-și urmeze programul lor monahal, de vreme ce-și vor fi luat binecuvântarea bătrânului lor.

Au ascultat de sfaturile înțeleptului Daniil. Și de atunci vizitau colibe și chilii, căutând un gheronda care să-i țină în ascultarea lui.

Mai jos de coliba danieliților într-o vale prăpăstioasă trăia isihastul Calinic. Acest nevoitor, ne spunea gheronda Arsenie, trăia singur, zăvorât și nu primea pe nimeni. Când se întâmpla să aibă nevoie de vreun lucru atârna într-o prăjină o basma ca semn ca să-i înștiințeze pe vecini. La un asemenea prilej l-au vizitat și cei doi tineri asceți ai noștri. L-au rugat să-i țină. Acela i-a primit, dar cu condiția să facă ascultare desăvârșită la el în toate. Dar cei doi tineri l-au întrebat:

- Gheronda, să facem ascultare, dar noi vrem să ne înveți cum să ne nevoim.

- Dacă eu vă învăț meșteșugul meu și voi vă îndulciți, cine va face treburile chiliei?

- Și ce să facem, Gheronda?

- Acum să faceți ascultare și când eu mă voi duce la veșnica odihnă, atunci încet-încet veți moșteni și harisma mea.

Tinerii s-au privit cu nedumerire unul pe altul. Ei voiau, aici și acum, să ajungă la înălțimile contemplației și cunoștinței de Dumnezeu. Socoteau că doar supunerea lor față de gheronda este timp pierdut. Pentru monahul Arsenie această convingere era fără de îndoire. De la ascultare a început și iarăși să sfârșească în ascultare? Fără să primească învățături mai înalte?

Prin urmare, i-au spus: dacă plecăm ne vei primi pentru sfaturi, când vom avea nevoie? Gheronda Calinic i-a asigurat că va fi la dispoziția lor, de ajuns este numai să-și găsească un gheronda și să se supună lui. Le-a spus adică aceleași lucruri pe care li le spusese și Gheronda Daniil, dar erau și în acord cu tradiția cuvioșilor și purtători de Dumnezeu Părinților noștri care pun ascultarea ca o temelie neclinită pentru întreaga construcție duhovnicească a sufletului prin virtuțile lui Hristos.

Tânărul Francisc împreună cu ucenicul său, monahul cu schima mare, Arsenie, și-au continuat căutările. În același timp se nevoiau în pustie cu rugăciunea minții și cu post. Cunoșteau un isihast. Auziseră despre el că nu a gătit niciodată în viața lui. Au fost impresionați de nevoința lui. Au cerut să-i fie ucenici și acela i-a primit. Au trecut destule luni și gheronda (era simplu monah) nu a chemat pe nici un preot să facă măcar o liturghie la chilia lui. Odată, când a trecut pe acolo un ieromonah, novicele Francisc i-a cerut cu simplitate lui Gheronda, cu binecuvântarea lui, să le facă ieromonahul o sfințire. La cât era de prăfuit vasul pentru Aghiazmă, era clar că de mulți ani nu mai fusese făcută vreo sfințire în acea chilie. Acela a primit. A săvârșit sfințirea. Preotul a stropit prin casă, prin biserică și a plecat. Acum a venit rândul novicelui care a îndrăznit și a cerut de la Gheronda lui sfințire de la preot. După ce l-a „blagoslovit” cu felurite ocări, a pregătit apă fiartă și l-a stropit cu ea. Mai bine zis l-a opărit și cu strigăte l-a alungat afară din casă ca pe un îndrăzneț, impertinent, obraznic....

A plecat tânărul rănit adânc, nu atât pentru grelele ocări primite, nici pentru apa opărită, ci fiindcă nu găsise ceea ce dorea sufletul său. A plâns atât de mult încât pământul a devenit noroi și ochii lui s-au umflat de plâns. Atunci pentru prima oară a cunoscut mărimea întristării și sufletul lui curat și nevinovat a fost mângîiat mult, suindu-se la înălțimea contemplației cerești, cum povestește el însuși în a 37-a epistolă a sa. Or, părintele Arsenie și-a amintit să-mi dea necesarele explicații că acel „faimos” isihast adeseori bătea mănăstirile, mânca bine și-și umplea și traista pentru câteva săptămâni.