- Gheronda spuneți-ne cum v-ați nevoit din tinerețe? Avem nevoie de ajutorul și de sfaturile sfinției voastre.

- După adormirea lui gheronda al nostru, Părintele Efrem, ne nevoiam, dar fiecare separat. Încercam, la inițiativa lui gheronda, a părintelui Iosif, toate chipurile ascezei pe care le descriu cuvioșii și de dumnezeu purtătorii Părinții noștri în scrierile lor. Pentru mulți ani nu ne-am întins pe pat pentru somn, ci pe podea. La ora rugăciunii venea la un moment dat și somnul, acest musafir nedorit și pretențios. Începeam privegherile noastre odată cu apusul soarelui și le terminam dimineața, odată cu răsăritul soarelui. Pe durata nopții, când oboseam de la statul în picioare, ne așezam puțin în strană sau pe scăunelul nostru ca să plătim pe vameșul nostru. Așa numea somnul fericitul gheronda.

Pentru mulți ani, zicea bătrânul Arsenie acesta era somnul nostru. Numai puțină odihnă pe scaun. Trupul nostru nu știa ce este patul. Totuși a trimis Dumnezeu pe monahii să ne îndrepte. A ieșit odată Gheronda Iosif la o mănăstire de maici pentru ajutor duhovnicesc. Fiindcă adeseori îl invitau. Și acolo nu și-a schimbat tipicul lui ascetic. Monahiile îi întindeau patul și el nici nu se atingea. Se duceau dimineața să curețe camera și să întindă cuverturile și patul era neatins. I-au spus egumenei. Aceea cu severitate l-a întrebat:

- Știi să faci ascultare?

- Da, gherontisa, știu.

- Așadar, de azi înainte, de dragul ascultării, te vei întinde pe pat.

I-a venit greu în ascultarea asta. Nu putea să taie un obicei pe care îl aplica de atâția ani. Dar iarăși își amintea cuvintele Profetului Samuil către Saul că „ascultarea e mai bună decât jertfa”.

Atunci pentru prima dată s-a întins pe pat și când s-a trezit s-a simțit atât de mulțumit și odihnit încât s-a rugat cu multă ușurință în dimineața aceea. Mai cu seamă i-a mulțumit egumenei care i-a tăiat voia și l-a îndreptat. De atunci ne-a impus și nouă să ne întindem câteva ceasuri pe un pat de scânduri, zicea Gheronda Arsenie.

Gheronda lui, pururea pomenitul părinte Iosif, ne-a lăsat o moștenire duhovnicească de mult preț, Epistolele lui. În multe din aceste scrisori răzbat date autobiografice scrise într-un duh de smerenie și învățătură. În unele din acestea se referă la nevoințele lui ascetice pe care le-a făcut cu părintele Arsenie. Iată ce scrie în Epistola 25 ca să înțelegem silința excesivă pe care o aveau la rugăciune.

„Eu l-am văzut pe acest frate (părintele Arsenie) că, atunci când era tânăr de 28-30 de ani, își cobora mintea în inimă timp de șase ore și nu îi îngăduia să iasă afară de la ora nouă seara până la ora trei din noapte... și se făcea ud leoarcă de transpirație și după aceea se ridica, lucrând celelalte îndatoriri...”

Ca să fie și mai mult înțeleasă mărimea nevoințelor ascetice și a trudelor lor, vom adăuga aici un mic fragment din Epistola 43 a lui Gheronda Iosif. Fiindcă nevoințele erau comune cu cele ale părintelui Arsenie, comune erau și ispitele, dar și cununile!