Cei doi tineri asceți liberi

Părintele Arsenie ca fiind mai vechi în tundere este acum urmașul părintelui Efraim și gheronda următorului monah, Iosif, potrivit unei rânduieli aghiorite nescrise. Dar cel simplu la minte și la inimă cum era părintele Arsenie nu era înzestrat de Dumnezeu cu o asemenea harismă. O știa și el însuși și acum că a venit ceasul lui să fie arătat, potrivit cugetului omenesc, să devină gheronda și să dobândească noi ucenici care să-l asculte, refuză această cinste. L-a chemat, așadar, pe părintele Iosif și i-a zis: „Frate, după cum știi, eu nu pot să iau inițiative, de aceea, te rog, asumă-ți tu răspunderea aceasta pentru viața și problemele noastre, și eu îți făgăduiesc îți voi face desăvârșită ascultare”.

Nu a fost biruit de cugetul iubirii de slavă, deși lui i-ar fi revenit pe drept locul de gheronda al chiliei lor. Nu a luat în seamă diferența de vârstă de 10 ani în munte. L-a preferat pe monahul mai tânăr, fiindcă vedea că acesta avea haruri duhovnicești și de conducere mai multe și el singur l-a împins la asumarea responsabilității de conducere și administrarea a Chiliei și a propriei lui sporiri duhovnicești.

Monahul Iosif a arătat și el cuvenita ascultare și smerenie fratelui său și împreună nevoitor cu el, părintele Arsenie. A primit să ia inițiativa pentru petrecerea lor pe pământ. Potrivit Scripturii a fost pusă făclia în sfeșnic și s-au arătat toate harismele sale de care a fost făcut vrednic pentru binele sufletului lui și al tinerilor acelora, care au venit aproape de el și s-au supus. Pe toți monahii din obștea lui îi numea fiii lui duhovnicești. În timp ce pe părintele Arsenie îl numea frate și împreună nevoitor cu el. În sinaxele monahale pe care le făcea adesea, pe părintele Arsenie îl avea mereu în dreapta lui și îi acorda cinstirile unui gheronda.