Începutul vieţii duhovniceşti este simţirea păcatului propriu

Trebuie să ne neliniştim atunci când nu simţim pa­timile ce există în adâncul nostru.

„Începutul vieţii duhovniceşti este simţirea păcatului propriu. Omul simte că este mai jos şi mai rău decât animalele şi netrebnic de dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este o stare fiziologică (normală, firească) şi este în­sufleţită de harul lui Dumnezeu. Este trăirea iadului, care este teologizarea în negativ a luminii strălucitoare. În lumina lui Dumnezeu vedem starea noastră, ni se face clară imaginea unei limpeziri, de vreme ce în spatele acesteia există lumină. Trebuie să ne neliniştim atunci când nu simţim pa­timile ce există în adâncul nostru.”

„Părintelui Siluan i s-au descoperit cuvintele: «Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui». Cu harul lui Dumnezeu simţim iadul şi flăcările lui nu doar în suflet, ci chiar şi în trup. Acesta este un dar rar al lui Dumnezeu. Legea vieţii duhovniceşti este că întâi trăim în negativ darul lui Dumne­zeu, ca o strălucire, şi apoi în mod pozitiv, ca o lumină. Prin strălucirea aceea, prin focul acela, au trecut toţi sfinţii mari. Rămânem acolo atât cât răbdăm în cadrul iadului. Când vine deznădejdea, ne depărtăm puţin, cu nădejde la Dumnezeu. Flăcările iadului ard patimile, şi acest foc se transformă în dumnezeiască lumină.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pp. 194-195)

De la același autor

Ultimele din categorie