Canonul – o formalitate, o primejdie sau un mijloc de îndreptare?

Făcându-le, adunaţi pace în suflet, adunaţi mângâiere sufletească, adunaţi credinţă şi dragoste de Dumnezeu. Cu cât te rogi mai mult şi mai atent, cu cât te asupreşti cu postul şi cu rugăciunea, cu atât capeţi lăuntric acel cheag duhovnicesc cu care poţi să aduni ce este sfânt şi ce este bun în sufletul tău.

De aceea zic, când se dau metanii, zile de post, rugăciuni, milostenii sau alte mijloace de îndreptare, să ştiţi că sunt pentru îndreptarea noastră, pentru pacea noastră lăuntrică. Păcatul este cel mai mare duşman al omului, al creştinului, pentru că el desparte pe om de Dumnezeu. Chiar mai mult. Dacă se poate, trebuie să dăm, ca să primim. Am întâlnit şi persoane cărora le-am dat o sută de metanii pe zi şi au făcut trei sute, pentru că fiecare a ajuns la conştiinţa de sine, că este foarte păcătos şi împovărat. Şi i-am zis: „Foarte bine ai făcut!”.

Aşa spune şi Sfântul Serafim de Sarov, marele sfânt rus, că, la spovedanie, canoanele care se dau sunt mijloace de îndreptare, nu sunt primejdii. Făcându-le, adunaţi pace în suflet, adunaţi mângâiere sufletească, adunaţi credinţă şi dragoste de Dumnezeu. Cu cât te rogi mai mult şi mai atent, cu cât te asupreşti cu postul şi cu rugăciunea, cu atât capeţi lăuntric acel cheag duhovnicesc cu care poţi să aduni ce este sfânt şi ce este bun în sufletul tău.

Adesea suntem ca nişte tinichele sunând a gol, fără credinţă, fără evlavie, munciţi de gânduri mereu; şi nu poţi să te rogi lui Dumnezeu cum trebuie, te rogi formal. Adeseori se roagă creştinii cu cuvinte aiurea. Se spovedesc aşa, după cum se roagă, cu neatenţie. După un sfert de oră, jumătate de oră, nici nu ştie ce face, citeşte cu ochii trupeşti şi cu mintea este pe alte coclauri. O asemenea rugăciune şi un astfel de canon, Dumnezeu nu primeşte.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), volumul I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 100)

De la același autor

Ultimele din categorie