Maica Domnului este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Cuvântul L-a născut.
Maica Domnului este locaş al Preasfintei Treimi. Este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Cuvântul L-a născut. Este „mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui”. Este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii”, fiindcă este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem prin cuvânt.
Am vrea să le înţelegem cu gândul şi să le trăim cu simţirea, dar din puterea noastră nu putem face aceasta decât la măsurile noastre, şi atunci cerem de la Maica Domnului ajutor să înţelegem şi să lăudăm mărirea ei, puterea ei, mila ei.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 23)

Despre Arhimandritul Teofil Părăian
Părintele Teofil (1929-2009) a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură. ...