Mânia şi ura nu sunt întotdeauna manifestări rele

 

Dacă fiecare creştin, în loc de a se mânia pe aproapele său, şi-ar întoarce privirea înăuntrul său şi s-ar mânia pe sine la orice călcare a voii lui Dumnezeu, ar ajunge un om al virtuţii. Mânia lui l-ar conduce către îndreptarea de sine şi către desăvârşirea lui. Astfel, folosită în mod corect, mânia se arată folositoare sufletului.

După Sfinţii Părinţi, ei fiind cei mai fini cunoscători ai psihologiei omeneşti, mânia şi ura nu sunt întotdeauna manifestări rele. Mânia, de exemplu, după învăţătura Sfântului Ioan Casian, a Sfântului Ioan Scărarul şi după cea a marelui teolog ortodox, binecuvântatul episcop Sfântul Teofan Zăvorâtul, a fost dată omului ca el să se mânie pe răul din el însuşi şi pe diavol, în afara sa, ca astfel, prin mânie, să se lupte cu păcatul şi să nu se lase biruit de către uneltirile celui viclean. 

Dacă, de exemplu, fiecare creştin, în loc de a se mânia pe aproapele său, şi-ar întoarce privirea înăuntrul său şi s-ar mânia pe sine la orice călcare a voii lui Dumnezeu, ar ajunge un om al virtuţii. Mânia lui l-ar conduce către îndreptarea de sine şi către desăvârşirea lui.

Astfel, folosită în mod corect, mânia se arată folositoare sufletului. Însă noi, oamenii, obişnuiţi cu reaua întrebuinţare a mâniei şi cu celelalte manifestări sufleteşti asemenea, pe care le-am transformat în patimi, am înscris în natura noastră aceste patimi şi de acolo căutăm începutul arătării lor în Însuşi Dumnezeu, făcătorul firii noastre. Iată, deci, ce spune despre aceasta Sfântul Ioan Scărarul: „Dumnezeu nu este Creatorul răului; de aceea rătăcesc cei care spun că unele patimi sunt fireşti sufletului, fără să explice aceasta, căci chiar noi am transformat în patimi proprietăţile naturii noastre fireşti, create spre bine”.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Cea mai scurtă cale către Rai ‒ Nu judeca şi nu vei fi judecat, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 41)

De la același autor

Ultimele din categorie