În lumea materială, multe idei care la vremea lor au fost socotite extrem de îndrăznețe s-au realizat în fața ochilor noștri. De ce să nu ne lăsăm convinși de faptul că ideea unei nemuriri fericite și a unei uniri veșnice cu Creatorul și Părintele nostru e la fel de realizabilă?

Cât de radicală e schimbarea atunci când hotărâm să primim chemarea lui Hristos! Orice clipă a vieții noastre devine prețioasă. Atât suferința, cât și bucuria sunt legate în chip minunat cu acest nou efort ascetic. E așezată înaintea noastră scara Cerului. „De-acum nu-ți va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că ai fost tare cu Dumnezeu; și cu oamenii puternic vei fi”. A întrebat și Iacob, zicând: „Spune-mi numele Tău!” Iar Acela a zis: „De ce-ntrebi tu de numele Meu? El e minunat. Și chiar acolo l-a binecuvântat”. (Facerea 32, 28-29). […]

Conflictul cu Dumnezeu e o aventură riscantă; poate duce la pierzanie, dar ne poate face și în stare să ne „dezbrăcăm de omul cel vechi laolaltă cu faptele lui” (Coloseni 3, 9).

Și se ivește întrebarea: oare criza spirituală pe care o cunoaștem în lumea de azi nu e preludiul unei uriașe renașteri? Pentru că ceea ce se întâmplă acum în sufletele câtorva se poate preface într-un șuvoi puternic.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 123-124)