Și noi ne putem mântui cum s-au mântuit Sfinții Părinți!

 

Nu spun să nu mâncăm și să nu bem, nici să nu ne întâlnim unii cu alții, nici să vorbim cu fratele, nu spun să nu dormim, nici să nu ne odihnim. Nu spun să nu ne luăm un răgaz, nici să nu venim unii la alții pentru o voroavă, ci să le lucrăm pe acestea toate cu bună rânduială și cu măsură și la vremea și locul potrivit, pentru ca de aici împletind virtute la virtute și aflându-ne din sporire în sporire să ne petrecem viața în pace, netulburată, lină, îngerească.

Cuvântul catehetic 124

Dojenitor și totodată învățător

Frați și părinți, pentru ce trebuie să semene cultivatorul, decât negreșit ca să secere? Și pentru ce se ostenește neguțătorul, decât negreșit ca să câștige? Tot așa, și cel ce împarte cuvântul învățăturii ce altceva nădăjduiește de la osteneală, decât fără doar și poate sporirea și îmbunătățirea celor ce ascultă? Dar în cazul vostru nu știu cum lucrează păcatele mele, că nelucrător este cuvântul și, deși semănăm multe și ne ostenim, nu strângem, ca să zicem așa, nimic. Căci spunem și învățăm, și îndemnăm, și intră puterea cuvintelor în auzul vostru numai în ceasul în care se ține cuvântul și apoi, îndată uitându-l, rămâneți în greșelile voastre. Și plâng pentru aceasta și mă tânguiesc, neputând să tai neorânduiala voastră. Dar negreșit eșecul vine de la slăbiciunea smeritelor mele cuvinte. Dar dacă neputința vine de la mine, nu auziți Scriptura insuflată de Dumnezeu? Nu răsună totdeauna în urechile voastre dogmele cele mântuitoare? Ce strigă Sfinții Părinți, ce vestesc, ce mărturisesc, ce amenință? Nu aduc sub ochii voștri înfricoșătorul și neînșelatul acela scaun de Judecată, acel divan înfricoșător și nemitarnic, marea aceea sentință a lui Dumnezeu, neasemănată, judecățile și chinurile cele veșnice, focul cel nestins, dinlăuntru și dinafară, viermele cel veninos, prăpastia cea mare, întunericul cel fără rază, cele ale tartarului, cele de sub pământ, legăturile cele nedezlegate și toate celelalte câte sunt numite?

Apoi, nu arată dimpotrivă Împărăția Cerurilor, viața cea fără de sfârșit, bucuria cea negrăită, slava cea neapropiată, lumina negrăită, neînchipuitele și negânditele frumuseți ale Raiului, sânurile lui Avraam, corturile sfinților, sălașurile drepților, corurile îngerilor, bucuriile cele fără sfârșit și toate celelalte pe care le strigă? Și cu toate acestea, nici o îndreptare, nici o căință, ci le auzim și le trecem cu vederea ca pe niște simple cuvinte, căutând să împlinim plăcerile și patimile trupului nostru și, ca și cum am fi miopi, ne plecăm în jos și ne târâm ca niște animale necuvântătoare și căutăm ce vom mânca și ce vom bea în cutare și cutare zi, și ce cuvânt de râs și de glumă vom mișca spre moleșirea propriului suflet și al celui ce ne ascultă și cum ne vom dezvinovăți că am lepădat ascultarea și că am întrerupt lucrul, vom primi minciuna și vom tăgădui adevărul sau poate și vom avea îndrăznire și vom vicleni, iscodind iscodiri rele[1] și care nu se cuvin, și astfel ne vom face sufletul nostru atelier nu al cuvioșiei și dreptății, ci al fărădelegii și nedreptății.

Trebuie să privim sus, cele de sus să cugetăm, cele de sus să căutăm, să știm în ce făgăduință ne-am îmbrăcat și în ce am fost rânduiți și cui ne-am supus, că Stăpânului a toate, Dumnezeu, câtor și căror păcate am primit iertarea celor rău făptuite de noi în viața noastră de mai înainte, de ce altă iertare ne vom bucura pentru păcatele făcute după primirea sfântului chip, și pentru aceasta să tremurăm și să suspinăm, să ne oprim din păcat și să ne pocăim, neîmprăștiată să avem inima și privirea, cugetând la ceasul morții la apărarea ce avem a face înaintea Judecătorului, la plecarea din trup, la vederea înfricoșătorilor îngeri, după pilda Sfinților Părinților noștri. Fiindcă și aceia, luând aminte cu acribie până la cel mai neînsemnat cuvânt, erau cu totul cuvioși și plini de bunăvoință, luminoși și sinceri, statornici și fără de răutate, blânzi, pașnici, necertăreți, neiubitori de trup, neiubitori de lume, isihaști, lăudători, mulțumitori, ascultători, smeriți, cu adevărat vase alese, desăvârșite la toată fapta cea bună[2], având sălășluit în ei pe Duhul cel Sfânt[3].

Pentru ce atunci noi, nenorociții, suntem nepăsători și nu purtăm de grijă? Pentru ce suntem fără de minte? Pentru ce slăbim? Pentru ce nu arde cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre? Pentru ce nu vărsăm lacrimi? Pentru ce nu ne înmuiem inimile noastre de piatră? Pentru ce nu alergăm în fiecare zi la mai mare? Pentru ce nu ne schimbăm cu schimbarea cea bună, arătând chipul și purtarea și glasul și mișcarea străine și schimbate față de cei ce trăiesc în lume, ca să ne arătăm ca unii care am fugit de lume și fiind mai presus de cugetele oamenilor, împlinind toată făptuirea și lucrarea duhovnicească cu toată evlavia și liniștea? Va veni, va veni și nu va întârzia ziua aceea înfricoșătoare și ceasul mutării noastre, îngerul înfricoșător și neîndurător, închiderea târgului, și atunci vom suspina cu amar și dureros și fără de folos cei ce am fost nepăsători și care nu am putut spune: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea[4].

Dar veniți, dacă mă ascultați, „să ne închinăm și să cădem[5] la Însuși Hristos Împăratul nostru”, să suspinăm din inimă și aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El în adevăr[6] și ne dă ajutor să ne scuturăm de obiceiul cel rău, și ne va primi pe noi în petrecerea cea virtuoasă. Nu spun să nu mâncăm și să nu bem, nici să nu ne întâlnim unii cu alții, nici să vorbim cu fratele, nu spun să nu dormim, nici să nu ne odihnim. Nu spun să nu ne luăm un răgaz, nici să nu venim unii la alții pentru o voroavă, ci să le lucrăm pe acestea toate cu bună rânduială și cu măsură și la vremea și locul potrivit, pentru ca de aici împletind virtute la virtute și aflându-ne din sporire în sporire să ne petrecem viața în pace, netulburată, lină, îngerească, pentru ca și eu, ticălosul să fiu mai râvnitor în a vorbi, iar cei care sunt în frunte, în a mustra și a vorbi la rândul lor, și să primească odihnă învățătorii de la ucenici, superiorii de la cei mai de jos, și toți în toate uniți în dragoste, petrecând cuvios și drept, să dobândim bunătățile cele făgăduite nouă în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.  

(Sfântul Teodor StuditulCatehezele Mari. Cuvântul catehetic 124, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)

[1] Ps. 63, 7.

[2] Fapte 9, 15; Rom. 9, 22.

[3] Rom. 8, 11.

[4] Ps. 56, 8.

[5] Ps. 94, 6.

[6] Ps. 144, 18.

De la același autor

Ultimele din categorie