Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creștini, ca creștini ortodocși. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut și un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.

Orice credincios trebuie să știe că el nu este simplu spectator la o slujbă dumnezeiască, că el nu este un simplu asistent la slujba dumnezeiască, ci este un slujitor. Orice credincios care ia parte la sfintele slujbe trebuie să aibă conștiința că el slujește, nu se duce să vadă o slujbă, să audă o slujbă, ci se duce să facă o slujbă. În Biserica noastră nu slujesc numai preoții, numai arhiereii, numai diaconii, numai cântăreții bisericești, ci slujesc toți credincioșii care iau parte la sfintele slujbe. Slujbele noastre sunt o Filocalie pentru toți!

Dacă gândim sfintele slujbe ca pe o Filocalie, învățăm din sfintele slujbe cum să ne curățim, cum să ne luminăm și cum să ne desăvârșim, nu numai din texte, ci mai ales din textele trăite la sfintele slujbe. Unul dintre gândurile pe care le am cel mai mult la inimă este gândul că Duhul Sfânt are un vuiet și că vuietul lui sunt sfintele slujbe.

Eu aveam un părinte la noi la mănăstire – Părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească – și zicea că atunci când a fost el la Sfântul Munte, învățat fiind cu slujbe scurtate de pe la oraș și de pe la sat, și cu slujbe rare, când s-a dus acolo și-l ținea părintele ore întregi la rugăciune, i se părea lung, și a zis către părintele: „Tare lungă a fost slujba asta.” Și părintele a zis: „E lungă lenea ta!”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 143-144)