Păcatele noastre și pocăința pentru ele
Dumnezeu n-o să-i muncească pe păcătoși pentru că-s păcătoși, o să-l muncească pe cel care nu s-a pocăit.
Vedeți bunătatea lui Dumnezeu cea dumnezeiască? Dumnezeu numai pentru păcătoși a venit în lume, nu-i așa? Știm cu toții, pentru păcătoși. Dumnezeu n-o să-i muncească pe păcătoși pentru că-s păcătoși, o să-l muncească pe cel care nu s-a pocăit. Nu zice în Sfânta Scriptură, „Veniți către Mine toți cei osteniți și însărcinați și îngreunați cu toate felurile de păcate, veniți, că numai la Mine veți afla odihnă”?
Omul, dacă n-are pacea sufletească, nu este aproape de Dumnezeu, și de aceea Mântuitorul zice: „Veniți, ajunge cât ați păcătuit, ajunge cât v-ați făcut de cap, ajunge cât m-ați amărât. Veniți la Mine și vă spovediți”. Orice păcat ai avut, dacă l-ai spovedit cu smerita cugetare, cu smerenie și cu părere de rău, într-aceeași secundă ești curat și primit de Dumnezeu, citindu-ți duhovnicul dezlegarea. Și vedeți bunătatea lui Dumnezeu? N-a pus un înger să spovedească, că noi, ca oameni, poate am fi spus: „Cum să mă duc la un înger să mă spovedesc?”. A pus tot niște preoți, oameni cu harul lui Dumnezeu – prin citirea episcopului, preotul este făcut duhovnic și acesta are putere să te dezlege și să-ți dea canonul cuvenit, după Sfintele Canoane ale Bisericii. Și te-ai curățat desăvârșit de păcate. De aceea, Dumnezeu o să ne pedepsească nu pentru că suntem păcătoși; o să ne pedepsească de ce nu ne-am pocăit, fiindcă nu-i în altă parte, ci numai la Dumnezeu este iertare.
(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp.194-195)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro