În perspectiva realităţilor actuale, cum vi se pare mântuirea? Grea sau uşoară?

Trebuie să ne lipim de rugăciune şi de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Împărtăşanii.

- În perspectiva realităţilor actuale, cum vi se pare mântuirea? Grea sau uşoară?

- Mult mai grea şi aş aminti un cuvânt pe care Pă­rintele Sofronie îl spune în cartea lui despre Măsuri eclesiaste: „Este un privilegiu înfricoşat, întrucât cred că trăim ultimele clipe ale istoriei, analoge poate cu cele ale Domnului pe cruce.

Mântuirea este un lucru cu neputinţă la om şi deci, dacă este cu neputinţă, Dumnezeu însuşi o face şi de aceea trebuie să ne lipim de rugăciune şi de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Împărtăşanii. Şi aşa, ceea ce este cu neputință la om, este cu putinţă la Dumnezeu.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 61)

De la același autor

Ultimele din categorie