Răsplata pocăinței este primirea harului

Când cineva se pocăieşte, primeşte har de la Dumnezeu; când primeşte harul, lumina, atunci îşi vede mai mult păcatele, de vreme ce ajunge în lu­mină şi devine el lumină. În vederea luminii vede stricăciunea, deşertăciu­nea, mortalitatea proprie, şi-şi sporeşte cu mult mai mult pocăinţa.

„Pocăinţa se leagă de teologie. Întotdeauna există pocăinţă în om, dar își schimbă forma. La început, este pocăinţă din pricina depărtării de Dumnezeu, a lipsei dumnezeiescului har, şi apoi e pocăinţă pentru a găsi mai mult har. Când cineva se pocăieşte, primeşte har de la Dumnezeu; când primeşte harul, lumina, atunci îşi vede mai mult păcatele, de vreme ce ajunge în lu­mină şi devine el lumină. În vederea luminii vede stricăciunea, deşertăciu­nea, mortalitatea proprie, şi-şi sporeşte cu mult mai mult pocăinţa. Astfel, pocăinţa conduce la teologie şi primeşte însufleţire din aceasta. Pocăinţa nu se opreşte niciodată.” (Părintele Sofronie de la Essex)

(Ierótheos Vlachos​, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, p. 277)

De la același autor

Ultimele din categorie