Ascultarea în toate este grea, dar roadele ei sunt cele mai dulci

Avva Ioan, cunoscut pentru marea sa ascul­tare, fiind trimis să aducă balegă de bou de către părintele său, Avva Pavel, dintr-un loc unde locuia o leoaică, întrebă pe Bătrân: „Dar ce voi face dacă vine leoaica?”. Atunci Bătrânul, glumind, i-a zis: „De va veni asupra ta, leag-o și adu-o aici!”.

Într-una din pilde, unul dintre frați este îndemnat de părinte să meargă de dimi­neață și să mănânce dintr-un dud îmbietor. Fiind vineri, ucenicul nu s-a dus, „pentru post”. Vrând însă să înțeleagă socoteala Bă­trânului, îl întreabă: „Pentru Dumnezeu, spune-mi socoteala aceasta... Ce trebuia să fac?”. Atunci, Bătrânul îi lămurește uceni­cului puterea ascultării în toate, semn văzut al încrederii sale: „La început, Părinții nu gră­iesc fraților drept, ci mai mult cele strâmbe. Și de vor vedea că fac cele strâmbe, nu le mai grăiesc cele strâmbe, ci adevărul, știind că la toate sunt ascultători” (Avva Iosif cel din Panefo, în Patericul, p. 111).

Această deschidere a ucenicului către Bătrânul său trebuie păzită întru toate, doar ea putându-l feri de rătăcire: „Voiesc să știu,” – arăta, în acest sens, Avva Antonie – „de este cu putință, și câți pași face călugărul sau câte picături bea în chilia sa; toate trebuie cu îndrăzneală să le vestească Bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru dânsele” (Avva Antonie, în Patericul, p. 14).

Acest început întru ascultare va avea asupra ucenicului o putere ocrotitoare, dând suplețe sufletului. Avva Isaia arăta despre „cei ce încep bine și se supun Sfinților Pă­rinți: vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfiră. Și după cum ramurile cele tinere se întorc și se pleacă lesne, așa fac și noii începători fiind întru supunere” (Avva Isaia, în Patericul, p. 83).

Ascultarea, ca expresie a încrederii în pă­rintele duhovnicesc, merge până la a răbda cu înțelegere ocara. Răbdând ocara din par­tea părintelui, pe drumul anevoios al cură­țirii sale, ucenicul își curățește sufletul de ocara patimilor ascunse.

„Nimic nu folosește pe noul începă­tor” – învață Avva Isaia – „așa de mult ca ocara. Că precum este pomul care se udă în toate zilele, așa este noul începător care se ocărăște și suferă” (Ibidem).

Roadele ascultării în inima sa îl vor în­văța curând pe ucenic să o prețuiască și să o păzească.

În primul rând, curățirea de gândurile „rele și spurcate care strică și mănâncă inima omului, precum cariul strică și mă­nâncă lemnul”, căci „precum șarpele, dacă iese din vizuina sa îndată fuge, așa și gân­durile rele, descoperindu-se, îndată pier” (Patericul, p. 255).

Eliberat de tiranicul său „bun plac”, ucenicul începe să preguste odihna sufle­tului: „Fă-te defăimat și voia ta o leapădă și te fă fără grijă și vei afla odihnă” (Avva Sisoe, în Patericul, p. 43).

Desigur, odihna sufletului este urmă­toare blândeții și smereniei învățate prin ascultare: „Învățați-vă de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Viețuirea împreună cu alții, încadrarea într-o viață de obște care presupune slujire și răbdare, este de mare preț. Astfel, Patericul redă pilda Sfintei Isidora care viețuia într-o mănăstire „ca de patru sute de maici”. Despre ea s-a desco­perit Sfântului Pitirun, „bărbat preaiscusit și puternic îmbunătățit”, că „are diademă pe cap” (sfântul fusese întrebat în vedenie: „Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine?”). Puterea cucerniciei și rugăciunii ei – „niciodată nu și-a lăsat mintea ca să se depărteze de la Dumnezeu, în felurite chi­nuri, tuturor răbdând...” – venea din în­săși slujirea ei: „Tuturor ca o roabă supunându-se și făcându-se ca un burete al soborului”, împlinind cu pilda vieții ei cuvântul Mântuitorului: „Cel ce voiește să fie mare să fie tuturor slugă” (Matei 20, 27). Și cu toate că de toți era „ocărâtă și îmboldită și multora le era urâtă, niciodată n-a ocărât pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare...” (Paladie, în Patericul, p. 230).

Atât l-a covârșit pe Avva Pitirun puterea slujirii și smereniei ei, încât i-a făcut plecăciune. Iar maicilor contrariate de gestul său, care erau convinse că „este nebună”, le-a răs­puns: „Voi sunteți nebune, iar aceasta este mai bună și decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească” (Ibidem).

Într-adevăr, puterea de a se supune întru toate cu smerenie este semnul adevăratei sporiri duhovnicești, a devenirii întru mo­nah: „Atunci, luând Zaharia culionul din cap, l-a pus sub picioare și călcându-l, a zis: «De nu se va zdrobi omul așa, nu poate să fie monah»” (Avva Zaharia, în Patericul, p. 78).

Petrecând 40 de ani în viața de obște, Avva Daniil „s-a liniștit apoi la Schit”. Din experiența ambelor viețuiri „a aflat că cei care petrec în viața de obște, mai mult și mai degrabă decât cei ce se liniștesc, spo­resc în lucrarea faptelor bune, de vor avea supunerea din inimă curată” (Avva Daniil, în Patericul, p. 61). Într-ade­văr, „cel ce șade în ascultare de părinte duhovnicesc” – învață Avva Ruf – are mai multă plată decât cel ce petrece singur în pustie” (Avva Ruf, în Patericul, p. 205).

Dacă boala și moartea au intrat în lume prin păcatul neascultării, cei care au ur­mat cu credință porunca ascultării față de părinte – și, prin părinte, față de Dumne­zeu – au primit în sufletele lor roadele minunate ale acestei ascultări, au dobândit făgăduințele Domnului. Avva Mios arată acestea fraților, zicând: „Ascultarea este în loc de ascultare și oricine ascultă pe Dumnezeu, și Dumnezeu îl ascultă pe el” (Avva Mios, în Patericul, p. 151), iar Avva Yperehie îi întărea pe ucenicii săi în credință în același fel: „Odor scump este călugărului ascultarea. Cel care a câștigat-o va fi ascultat de Domnul și cu îndrăzneală va sta înaintea Celui Răstignit” (Avva Yperehie, în Patericul, p. 233).

Întăriți cu puterea credinței, ucenicii urcă prin ascultare „din putere în putere”, devenind minunați chiar în ochii părinților lor duhovnicești, precum vedem în pilda ce urmează. Avva Ioan, cunoscut pentru marea sa ascul­tare, fiind trimis să aducă balegă de bou de către părintele său, Avva Pavel, dintr-un loc unde locuia o leoaică, întrebă pe Bătrân: „Dar ce voi face dacă vine leoaica?”. Atunci Bătrânul, glumind, i-a zis: „De va veni asupra ta, leag-o și adu-o aici!”. Deci s-a dus fratele acolo seara și, iată, a venit leoaica asupra lui. Iar el, după cuvântul Bătrânu­lui, s-a repezit să o prindă și a fugit leoaica. Și alergând după ea, zicea: „Așteaptă! A zis părintele meu să te leg!”. Și prinzând-o, a legat-o. Și iată a venit, ținând leoaica le­gată. Și văzându-l, Bătrânul s-a minunat” (Avva Ioan, ucenicul lui Avva Pavel, în Patericul, p. 117).

Cunoscând din experiența viețuirii sale, dar și dintr-o minunată vedenie, puterea ascultării de a reface condiția paradisiacă a omului căzut, Avva Ruf îi înalță în fața ucenicilor săi un adevărat imn de slavă: „O, ascultare, mântuirea tuturor credincio­șilor! O, ascultare, născătoarea tuturor fap­telor bune! O, ascultare, aflătoarea Împărăției! O, ascultare, care deschizi Cerurile și sui pe oameni de la pământ! O, ascultare, hrănitoarea tuturor sfinților, din care au supt lapte și prin care s-au făcut desăvârșiți! O, ascultare, care ești locuitoare împreună cu îngerii!” (Avva Ruf, în Patericul, p. 205).

(Arhimandritul Nichifor HoriaDuhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 99-105)

De la același autor

Ultimele din categorie