Știați că starea sufletului ne influențează durata vieții?
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieții sale. Domnul, cunoscând viața noastră, știe dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viața săvârșind binele, dacă mai avem nădejde de pocăință. În viață nimic nu este întâmplător.
Toate greutățile și bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu și tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubim noi înșine, pentru că noi nu înțelegem nimic din cele duhovnicești și purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă și bolește pentru că sufletul este plin de lepră.
V-am trimis rugăciunile din care veți învăța cum și ce trebuie să cereți de la Dumnezeu. Dacă veți citi aceste rugăciuni cu luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet și, odată cu ea, va veni ușurarea întru toate. Nu vă uit și mă rog pentru voi. Să vă dea Dumnezeu răbdare și deplină încredințare în Dumnezeu. În aceasta este mântuirea noastră.
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieții sale. Domnul, cunoscând viața noastră, știe dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viața săvârșind binele, dacă mai avem nădejde de pocăință. În viață nimic nu este întâmplător. Starea sufletului nostru influențează durata vieții noastre pământești.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povățuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, București, 2013, pp. 101-102)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro