Tragedia omului constă în ignorarea vieții veșnice

Tragedia se găseşte numai în soarta omului, a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ.

Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Împărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.

Să ne întoarcem la revelaţia biblică, la creaţia lui Adam şi a Evei şi la problema păcatului strămoşesc. „Dumnezeu este lumină şi întru El nu-i niciun întuneric” (I Ioan 1, 5). […]

Noţiunea de tragedie am întâlnit-o mai întâi în literatură, nu în viaţă. Seminţele tragediei – mi se părea în tinereţea mea – sunt semănate atunci când omul se găseşte în întregime captivat de un ideal. Pentru a atinge acest ideal este gata să rişte orice sacrificiu, orice suferinţă, chiar viaţa însăşi. Dar atunci când se întâmplă să-şi realizeze obiectul năzuinţei sale, acesta se dovedeşte a fi o himeră inconsistentă: realitatea nu corespunde cu ceea ce el avea în minte. Această tristă descoperire duce la o disperare profundă, la un spirit rănit, la o moarte monstruoasă. […]

Tragedia se găseşte numai în soarta omului, a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ. Hristos Însuşi nu este nicidecum un exemplu de tragedie. Nici suferinţele Sale pentru întreaga lume nu sunt de natură tragică. Iar creştinul care a primit darul iubirii lui Hristos, cu toată conştiinţa sa că această iubire nu este încă desăvârşită, scapă de coşmarul morţii atotmistuitoare.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 42-44)

De la același autor

Ultimele din categorie