Pentru a vedea dacă facem ascultare sau doar ceva de genul acesta, va trebui să vorbim foarte concret: despre această problemă. De pildă, ni s-a spus să facem o sută de metanii şi facem doar optzeci. Atât de clară este situaţia. Dacă lucrul este neclar sau exprimarea inexactă a ceea ce ni se cere, pot spune în cugetul meu „mi s-a spus să fac nişte metanii”. Câte? Destule!? Câte? Lucrul este neclar, trebuie să mărturisim cu claritate problema ce o avem. Nu putem spune „destule”, iar în mintea mea să spun: „probabil voia să-mi spună atâtea sau poate atâtea”. Faptul acesta nu înseamnă înţelepciune, şi nici nu e lucru smerit. Lucruri concrete, adică fapte păcătoase mărturisim duhovnicului, deci și canonul nostru va fi concret, nu ceva relativ sau la aprecierea mea personală:

– Nu ştiu, părinte, câte, spuneţi-mi numărul exact.

– Tu ştii.

– Nu ştiu nimic, spuneţi-mi.

– Atâtea.

– Binecuvântaţi!

Şi continuăm cu aceeaşi exactitate.

– Să le faci, zice duhovnicul.

– Le voi face. Binecuvântaţi!

Acestea sunt lucruri simple, clare. Nu voi pune mintea mea să se încurce în gânduri nefolositoare, iar diavolul să-şi facă lucrarea, „să ajute” şi să zică: „Ştii, atâtea metanii voia să spună”. După aceea ne va înnebuni cu siguranţă diavolul. Iar noi să zicem: „Da, probabil atâtea voia să spună”. În acest fel trecem hotarul şi intrăm pe tărâmul vrăjmaşului imediat. Avem vreme de aşa ceva? Suntem în stare de explorări în adâncuri necunoscute? Nu, este răspunsul. Discutăm cu duhovnicul lucruri clare. Şi pe această temelie, a poziţiilor clare, vom utiliza propria noastră raţiune.

– Nu am spus o sută de metanii?

– Da, eu am făcut o sută una.

– În neştiinţă?

– Nu, cu intenţie!, îţi vei răspunde ţie însuţi.

Dar intenţionat poţi face şi o sută cincizeci. „Da, vei zice, fac mai bine o sută cincizeci. Bine, dar cu cele cincizeci în plus ce faci, le mărturiseşti duhovnicului? Nu, nu am motiv din moment ce fac un lucru bun.” După o vreme spui totuşi duhovnicului:

– Ştii, părinte, eu fac de fapt o sută cincizeci de metanii.

După mult timp a mărturisit aceasta. Măi, măi... Acum pentru a nu întrista pe creştin şi pentru a nu începe mustrările de conştiinţă şi să se tulbure lăuntric, duhovnicul spune:

– De cât timp, fiule, faci o sută cincizeci de metanii, deşi spusesem o sută?

– E, zice, de şase luni.

– Măi, măi... Deci eşti un nevoitor viteaz! Ai binecuvântare de acum încolo să faci o sută cincizeci de metanii zilnic.

„Vai, ce am făcut, ce mi-a venit şi ce am spus!”, se gândeşte creştinul. Am spus la început o sută, iar eu am făcut o sută cincizeci.

În ziua următoare se scoală cu capul greu creştinul, obosit de atâtea cugete viclene şi nu face nici măcar o sută. Face doar patruzeci, celelalte le lasă. În seara următoare, iar îşi zice întru sine: „Am de făcut o sută de metanii? Nu, de acum încolo sunt o sută cincizeci.” Se mânie când îşi aminteşte şi zice: „O sută cincizeci? Vai mie, încep de acum... o să înnebunesc făcând metanii”

După o săptămână se înfăţişează iar la duhovnic şi-i spune:

– Părinte, datorez peste o sută de metanii.

– Păi, cum? Atâta timp, cu voia ta, ai făcut o suta şi cincizeci şi erai foarte bine, fiindcă îţi făceai voia proprie şi nu datorai nimic, credeai că ai făcut şi o mică „investiţie”, nu-i aşa? Făcuseşi şi ceva de rezervă, în caz că te îmbolnăveşti, să ai ceva deoparte, iar acum, când voia ta a fost pecetluită cu binecuvântare, acum nu mai poţi face?

Deci, în concluzie, creştinul îşi trăgea puterea, de a face o sută şi cincizeci de metanii zilnic, din satisfacerea voii proprii, împlinind un lucru aparent bun. Ia imaginaţi-vă, dacă ar fi vrut să facă un lucru rău! Căci la lucrul rău, acolo te „ajută” şi vrăjmaşul să ai şi mai multă putere, căci în sine vrăjmaşul nu vrea ca tu să faci metanii, ci vrea să ţi se împotrivească. Însă, deşi vrăjmaşul nu vrea ca eu să fac metanii, văzând că fac voia mea, mă ajută, chiar dacă pentru început este ceva ban. Decât nimic, şi ăsta-i un început, se gândeşte; important este că nu faci ascultare de duhovnic.

Ceea ce ne convinge să continuăm este impresia ca facem ceva bun şi nu trebuie să ştie nimeni aceasta, pin acest lucru omul extrage o plăcere, o satisfacţie, o bucurie, o energie, şi de aceea are puteri înmulţite. Când însă vine ceasul aprobării, al binecuvântării din partea duhovnicului, acest „har” ce provine din facerea voii proprii, se dizolvă, şi omul înţelege că era de fapt o tensiune existenţială personală, dar exagerată, nefirească; îşi vine în fire şi constată apoi că nu are Harul pentru a face lucrul acela.

La fel se întâmplă în toate celelalte probleme duhovniceşti, adică, atunci când discutăm cu duhovnicul o problemă duhovnicească, imediat este analizată şi supusă legilor duhovniceşti. Avem o rânduială unitară duhovnicească, precum o constituţie duhovnicească, cu legi duhovniceşti. Lumea are propriile legi lumeşti, viaţa duhovnicească, legi duhovniceşti. Cele două rânduieli nu merg împreună în majoritatea situaţiilor; realităţile sunt diferite. Cuvintele şi legile Domnului sunt inalienabile, nu sunt supuse schimbării, stricăciunii. Ceea ce a zis, a zis; nu suporta ştergeri şi adăugiri. Cuvântul Domnului este atât de credincios precum şi Însuşi Domnul este fidel cuvintelor Sale, iar cuvântul dumnezeiesc se aplică necontenit. Ceea ce a spus se aplică. Acum, mai târziu, în viaţa cealaltă, în orice situaţie cuvântul dumnezeiesc este valabil, iar dacă omul îl pune în practică are doar de câştigat.

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 44-48)

Cuvinte simple din Sfântul Munte (1) - Pocăința

Cuvinte simple din Sfântul Munte (2) – Dumnezeiasca Liturghie şi Pocăinţa în Iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (3) – Refuzul pocăinţei chiar şi în iad

Cuvinte simple din Sfântul Munte (4) – Frângerea inimii şi pocăinţa puţin înainte de moarte

Cuvinte simple din Sfântul Munte (5) – Cu rugăciunea lui Iisus batem la poarta milei dumnezeieşti

Cuvinte simple din Sfântul Munte (6) – Prin pocăinţă redobândim darurile

Cuvinte simple din Sfântul Munte (7) – Lacrimile pocăinţei şi Harul Divin

Cuvinte simple din Sfântul Munte (8) – Întruparea Domnului, suprema Smerire

Cuvinte simple din Sfântul Munte (9) – Curăţenia trupului înseamnă smerenie

Cuvinte simple din Sfântul Munte (10) – Smerenia, starea paradisiacă. Mândria, iadul pe pământ

Cuvinte simple din Sfântul Munte (11) – Părinţi în tăcere

Cuvinte simple din Sfântul Munte (12) – Ascultarea cea... încăpăţânată