Spunea stareţul ucenicilor săi: 

„Fiilor, deprindeţi-vă cu rânduiala părintelui meu, Kir Paisie, care poate şi în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acestui drept bărbat este întemeiată pe şapte stâlpi neclătiţi şi întărită pe cele şapte Laude ale Maicii noastre, Biserica”.

Zicea iarăşi: 

„Se cuvine a nu tăinui vouă, fiilor mei, că mai ales trei odrasle ale bunătăţii stareţului meu, mi se pare că nu veţi putea degrabă a le vedea rodind aici, nici a le câştiga aşa uşor în scurtă vreme. Adică Rugăciunea lui Iisus, povăţuirea de călugări mulţi şi împăciuirea monahilor de multe neamuri.

Cea dintâi odraslă este lucrarea minţii, adică făclia cea nestinsă a îndreptării sufletului, care povăţuieşte pe smeritul om către Raiul cel gânditor şi îl face în stare să ajungă la măsura vârstei lui Iisus Hristos. Această lucrare departe se află de nişte pătimaşi ca noi.

Fraţilor, adăugă bătrânul, nu vă slobozesc a lua cuţit spre junghiere, cercând taina acestei lucrări, până ce veţi agonisi cărţi spre ajutor la meşteşugul ei. Pentru că nefiind bine iscusiţi, să nu vi se întâmple ceva mai rău şi veţi fi de râs vrăjmaşilor draci. Căci foarte cu anevoie nimeresc calea aceasta cei nedezbrăcaţi peste tot de materiile trupului, după cuvântul ce zice: „Nu va locui Duhul lui Dumnezeu în oamenii aceştia, de vreme ce încă trup sunt şi numai cele pământeşti caută”.

Cea de a doua odraslă, continua stareţul, este ca nicidecum să nu primiţi în obşte mai mult decât 103 fraţi. Măcar de ar veni la voi orice faţă, aducându-vă toate bunătăţile pământului, să nu călcaţi aşezământul ce vi se hotărăşte, că atunci se vor naşte între voi urâte prigoniri şi veţi cădea în grele ispite şi nu veţi fi mângâiaţi de nimeni. Ci, numai după ce se vor muta unii către Domnul, să împliniţi locul şi numărul.

Cea de a treia odraslă, fraţilor, este ca să nu caute întâietate cineva din călugări sau din fraţii cei primiţi în obşte ce sunt de alte neamuri. Că mai bine este ca fiecare să se întrebe pe sine cum s-a făgăduit înaintea Sfântului Nicolae şi oare la ce a venit la mănăstire, îndestulându-se a fi cinstit cu cei de mijloc fericiţi ascultători şi numărat cu cei neînstrăinaţi de mila lui Dumnezeu”.

Zicea şi acestea marele stareţ: 

„Harul acestor trei bunătăţi, adică al lucrării minţii, al povăţuirii de popor mult şi al împăciuirii limbilor nu multora s-a dat de la Dumnezeu.”

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 330-331)