Către iconomul obştii acestea poruncea marele stareţ: 

‒ O, prea iubite fiul meu iconoame, întru cele mai uşoare iconomii fireşti vei săvârşi îndreptări de slujbă după cum Sfântul Nicolae îţi va povăţui mintea. Iar întru ascultările mai grele, cu nedumeriri de taină, să nu calci hotarul, ci să întrebi şi pe duhovnici, că atunci mai puţin vei greşi.

Zicea iarăşi: 

‒ La toate ascultările să ai grijă a nu se face ceva pagubă, nici risipire fără de rânduială sau vătămare celor rânduiţi de tine în ascultare. Ci, la fiecare slujbă să aşezi câte trei oameni, ajutându-se unul cu altul. Să-ţi fie în ştire şi aceasta, fiule ‒ zicea bătrânul ‒, ca pe cei posomorâţi şi fricoşi la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că, negreşit, te vor ruşina.

Apoi adăugă stareţul Gheorghe şi aceste cuvinte părinteşti către iconomul mănăstirii: 

‒ Fiule iconoame, prea cu bună pază să cumpăneşti greşelile fraţilor, a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales cu multă milostivire, după duh. Că zice Hristos: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13).

Zicea şi acestea: 

‒ Deşi multe căderi vor pătimi fraţii, ca nişte oameni cu neputinţe, şi felurite scârbe cu nemulţumire îţi vor pricinui, tu, fiul meu, nu-i mustra cu patimă, nici să-i osândeşti după obicei, ca să nu cazi şi tu din bunătăţi şi mai târziu vei rămâne cu mântuirea mai prejos decât cei ce de-a pururea cad şi se scoală.

Iarăşi zicea iconomului: 

‒ Arată-te vesel spre fraţi şi foarte mult vei fi iubit de toţi. Şi chiar de vei pătimi întocmai ca dreptul Iov, să nu te aluneci dând vină asupra fraţilor sau cârtind asupra Ziditorului a toate. Că destul îţi este folosul a te păzi cu cinste de păcat şi a mângâia sufletele lor.

Altădată iarăşi învăţa pe iconom, zicând: 

‒ Să ştii, fiul meu prea iubite, că şi rânduiala iconomiei celei dinlăuntrul sufletului este un dar foarte scump şi nu lesne de aflat, care întrece cu preţul toată agonisita cea trupească. Deci, să nu se vatăme fraţii, apropiindu-se de tine ca să ia folos. Şi nici tu să nu simţi durere când te vor necăji întru ceva. Numai prin harul acesta, ce este tăinuit de furii cugetelor, degrabă vei umple jitniţele faptelor bune, săturând din destul adunarea obştii.

La urmă adaugă şi aceste cuvinte:

‒ Fă-te ca un tată iubitor de fii şi te bucură de sporirea lor, că atunci şi ei îţi vor purta neputinţele tale.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 329-330)