Cuviosul Filotei Dascălul, de la Mănăstirea Putna (secolele XVI-XVII)

Cuviosul arhimandrit Filotei a fost unul dintre cei mai învăţaţi dascăli ai şcolii duhovniceşti din Mănăstirea Putna, unde a deprins din tinereţe frica de Dumnezeu şi osteneala faptelor bune. Bogatele sale cunoştinţe teologice, patristice, catehetice şi chiar filozofice le-a primit atât în Mănăstirea Putna, cât şi în Muntele Athos, unde s-a nevoit câţiva ani.

De la marii dascăli athoniţi a deprins cuviosul ieromonah Filotei cunoştinţa cea adâncă a învăţăturii ortodoxe, dogmele, morala, asceza, retorica, filocalia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi, luminându-se îndeajuns şi cunoscând bine limbile greacă şi slavonă, s-a întors la Mănăstirea Putna. Acest cuvios era şi un iscusit lucrător al rugăciunii, duhovnic, dascăl de limbă română şi bun caligraf.

Deci, luând sub conducerea sa şcoala Mănăstirii Putna, în puţină vreme a sporit atât de mult faima ei, încât nu era alta mai vestită în Ţara Moldovei. Căci veneau să înveţe carte de la arhimandritul Filotei zeci de călugări din Putna, Moldoviţa, Humor, Suceava şi numeroşi tineri, pentru a fi preoţi la sate. Iar bunul dascăl şi slujitor al lui Hristos, ajutat de un alt iscusit dascăl, Antonie protopsaltul (1589), atât de mult s-a ostenit cu ucenicii săi, că mulţi dintre ei au deprins limbile greacă şi slavonă. Alţii au învăţat meşteşugul rugăciunii lui Iisus, iar alţii au ajuns vestiţi protopsalţi prin mănăstiri, iscusiţi caligrafi, scriitori şi împodobitori de cărţi bisericeşti.

Unul dintre ucenicii săi a fost şi „mult păcătosul pustnic Isaia” din Mănăstirea Moldoviţa. Acesta, după ce învaţă carte la Putna, ajunge pustnic şi scrie un Tetraevanghel (sfârşitul secolului al XVI-lea) pentru Moldoviţa. Pe prima filă scrie următoarea dedicaţie, în semn de recunoştinţă: „Atotluminatului şi preasfinţitului şi de Dumnezeu alesului şi dascălului nostru chir ieromonah arhimandrit Filotei din Putna”.

Acest dascăl al monahismului şi teologiei româneşti din secolul al XVI-lea a făcut din şcoala mănăstirească de la Putna o adevărată academie teologică. Refuzând să urce treapta arhieriei, a rămas în smerenia vieţii călugăreşti până la sfârşitul vieţii sale. Dar prin înţelepciunea şi trăirea sa pe mulţi i-a luminat şi i-a zidit sufleteşte, pentru care era numit de toţi: „Prealuminatul şi Preasfinţitul şi de Dumnezeu alesul şi dascălul nostru”. Numele său era cunoscut până la Pecersca, în Athos şi chiar la Patriarhia din Constantinopol şi se cucereau toţi de nevoinţa şi smerenia lui.

Aşa s-a nevoit acest mare dascăl, duhovnic şi slujitor al Bisericii lui Hristos, ca la 50 de ani, mărturisind dreapta credinţă, învăţând pe călugări şi preoţi cunoştinţa Sfintei Evanghelii, deprinzând pe mulţi lucrarea cea de taină a rugăciunii şi născând numeroşi fii duhovniceşti. Apoi, simţindu-se chemat la cele veşnice, a dat ucenicilor săi sărutarea cea mai de pe urmă şi a adormit cu pace în Mănăstirea Putna, la începutul secolului al XVII-lea.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 184-186)