Cuviosul Ioil Monahul, de la Schitul Peştera Ialomicioarei († 1940)

Părintele Ioil a fost un călugăr al rugăciunii şi al ascultării. Era de loc din comuna Avrig (Sibiu). Spre sfârşitul secolului XIX, a venit să slujească lui Hristos în Schitul Peştera Ialomicioarei.

Cea mai aleasă nevoinţă a părintelui Ioil era rugăciunea întărită prin post. Toată viaţa a mâncat o dată pe zi, legume şi verdeţuri fierte. Iar dacă vrăjmaşul îl ispitea să mănânce înainte de vreme, el se ocăra pe sine însuși, zicând:

– Mai rabdă, ticălosule, dacă vrei să mi te faci călugăr, că nu este acum vremea mâncării, ci a rugăciunii!

Ziua făcea ascultare în schit, zicând în taină rugăciunea lui Iisus, iar noaptea priveghea, citind la Psaltire şi făcând metanii. Apoi, îndată ce se culca, vrăjmaşul îl supăra cu tot felul de năluciri. Uneori îi bătea în uşă, zicând: 

– Părinte Ioil, ieşi afară că te cheamă stareţul!

Alteori intra în chilie în chip de femeie, şi-i zicea: 

– Părinte Ioil, am venit să te văd. Mă cunoşti? 

Iar bunul nevoitor, înţelegând cursele vicleanului diavol, îl alunga cu această rugăciune:

– Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui...

Apoi adăuga: 

– Piei, satano, din chilia mea, lovească-te Sfânta Cruce!

Şi aşa se izbăvea.

Bătrânul a fost un timp iconom la Schitul Peştera şi era tuturor pildă de bunătate, de smerenie şi de ascultare. Pentru viaţa lui aleasă a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii. Că vedea pe fiecare de ce patimă era stăpânit. Când se apropia cineva de el, îl sfătuia, zicând: 

– Frate, lasă-te de păcatul cutare, că am văzut pe diavolul cum te stăpânea!

Astfel, mulţi ascultau de sfatul bătrânului şi se pocăiau.

Aşa s-a nevoit părintele Ioil în Schitul Peştera mai bine de 40 de ani. Apoi s-a mutat la Domnul, fiind găsit în chilie cu Psaltirea lângă el.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 538-539)