De te întreabă cineva de ce l-a lăsat Dumnezeu pe diavol (pe pământ), aşa să-i răspunzi: că pe cei treji şi veghetori nu numai că nu i-a vătămat vreodată, ba chiar le-a fost de folos, nu voind el, desigur, fiindcă e viclean, ci datorită curajului lor, pentru că s-au folosit cum trebuie de viclenia lui.

Şi asupra lui Iov s-a năpustit, dar nu ca să-l facă mai plin de slavă, ci ca să-l biruie. E viclean, fiindcă viclene îi sunt planurile şi voia. Deloc nu l-a vătămat pe dreptul Iov, ba, dimpotrivă, lupta i-a fost de folos, precum am arătat mai înainte. Diavolul şi-a arătat viclenia, iar dreptul şi-a arătat bărbăţia şi vrednicia.

Pe mulţi, vei spune, îi biruie. Îi biruie, desigur, dar numai din pricina propriei lor slăbiciuni şi nu prin puterea sa...

Dumnezeu a făcut şi aceasta, ca diavolul să nu ne biruie şi să nu ne stăpânească, pentru că adevărat este că nimeni n-ar putea rezista puterii sale. Din această pricină l-a depărtat, ca pe un tâlhar şi un tiran. Dacă nu găseşte pe cineva gol şi pustiu, hălăduind prin ascunzătorile sale, nu cutează să-l atace. Dacă nu ne vede umblând în „pustie”, nu are curaj să se apropie de noi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 4)