Mulți vorbim despre dragoste (precum și eu), dar nu cunoaștem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut și nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaștem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alții ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze și nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.

Însă fiii cei mărinimoși ai lui Dumnezeu I-ar fi răspuns lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este îndeajuns că Raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuiește o atât de mare bucurie, ca și cum noi ne-am afla în Rai!”, și ar fi continuat ca și mai înainte nevoințele lor duhovnicești, cu mărime de suflet și bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.

Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creștinul care o trăiește, deoarece această dragoste este puțină, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândește. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopții lăsatului de sec (până la douăsprezece fără cinci minute) și să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândește, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntrul său (înlăuntrul dragostei sale celei ieftine). Dragostea scumpă (fierbinte), care se jertfește, nu mănâncă lumește, ci se hrănește lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Și atunci, toată viața omului este un post continuu și toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paști.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 198-199)