Trebuie să știți, bucuria mea, că o faptă bună aduce roadele Sfântului Duh numai când se face din iubire pentru Hristos. Fapta bună, desigur, chiar și dacă nu se face pentru Hristos, nu încetează să fie bună. Scriptura scrie: În orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El (Fapte 10, 35). Cât de plăcut îi este lui Dumnezeu omul care lucrează dreptatea, se vede și din întâmplarea din Evanghelie a sutașului Corneliu. Corneliu era temător de Dumnezeu și foarte milostiv. Acestuia deci, pe când se ruga, i-a apărut un înger al Domnului și i-a spus: Așadar, trimite la Iope și cheamă-l pe Simon cel ce se numește Petru (Fapte 10, 32). Petru i-a vorbit lui Corneliu despre viața veșnică, și a crezut acesta și toată familia sa.

Domnul folosește toate mijloacele Lui dumnezeiești pentru a da prilejul unui asemenea om, ca răsplată pentru faptele sale bune, să nu fie lipsit de fericirea veșnică.

Din povestirea aceasta evanghelică tragem concluzia că Domnul, în ceea ce privește faptele bune care nu se fac din iubire pentru El, se limitează la a ne da mijloace pentru ca noi să le folosim. Și de noi depinde dacă le folosim ori nu. Iată de ce le-a spus Domnul evreilor: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar pentru că acum ziceți: Vedem [...], păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 41).

Așadar, când cineva săvârșește fapta bună precum Corneliu, nu pentru Hristos, dar după aceea va crede în El, atunci faptele sale bune vor fi socotite ca și cum s-ar fi făcut pentru Hristos. Însă dacă nu va crede în Hristos, nu are dreptul să se vaite că faptele lui bune n-au adus roade. Căci fapta bună se dovedește de folos numai când se face din iubire pentru Hristos, iar atunci aceasta și în viața pământească ne umple cu harul Sfântului Duh. Și după cum s-a scris: Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură (Ioan 3, 34).

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 359-360)