Nepătimirea este o stare superioră. Știți ce spune Sfântul Ioan Scărarul despre nepătimire? Spune că este învierea sufletului înainte de învierea cea de obște a trupului și mai spune că nepătimirea este cerul cel de pe pământ.

Nepătimirea are niște semne după care o putem cunoaște. Să ne gândim la următorul cuvânt din Pateric: Se spune că la un părinte s-a dus o fecioară care i-a spus așa: „Am învățat Vechiul și Noul Testament pe de rost”. „Și?” „Șase zile postesc și a șaptea dezleg”. Și l-a întrebat pe părintele ce mai trebuie să facă, gândindu-se că, cu ceea ce a realizat până acum, a făcut mult. Și părintele a întrebat-o așa: „Ți s-a făcut ocara ca cinstea?”. Ea a zis: „Nu”. „Ți s-a făcut lipsa ca îndestularea?”. Ea zis: „Nu”. „Ți s-a făcut paguba ca și câștigul?”. Ea a zis: „Nu”. Și atunci părintele a zis: „Du-te și pune început bun, căci cu ceea ce ai făcut, încă nimic n-ai făcut”.

Despre un părinte din Pateric se spunea că din multa bunătate nici nu mai știa ce-i răutatea. Nu mai presupunea răutatea. Nu se mai gândea la nimic rău, din multa lui bunătate. Noi avem o altă stare sufletească. Noi, din multa răutate, de multe ori, nu mai putem presupune bunătatea. Amestecăm niște lucruri rele și în lucrurile bune.

Cum putem ajunge nepătimitori? Cum putem să ne curățim de patimi? Răspunsul cel dintâi este acesta: de patimi ne curățim când ocolim pricinile patimilor. Adică degeaba vrem noi să scăpăm de patimi, dacă mergem acolo unde sunt ispite, unde sunt tentații pentru păcate. Mulți mărturisesc la spovedanie că le vin tot felul de imagini necurate în minte. De ce? Pentru că au trăit în ele, sau pentru că trăiesc în ele, se uită la lucruri necuviincioase, la filme spurcate și apoi vor să aibă limpezime în suflet. Nu se poate așa ceva.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 97-98)