Educaţia duhovnicească a viitorului copil începe cu credinţa şi cu viaţa curată a părinţilor. Educaţia religioasă este o latură a procesului educaţional. Copiii învaţă despre credinţa lor şi primesc cunoştinţe elementare despre religie. Cu toate acestea, viaţa duhovnicească nu se limintează doar la aceste cunoştine, ci înseamnă trăirea vieţii creştine şi bisericeşti.

Până la o anumită vârstă, nu este nevoie să îi explicăm copilului despre ceea ce înseamnă credinţa în Dumnezeu. El trebuie învăţat să dobândească mila lui Dumnezeu, harul şi ocrotirea Lui, să se ţină cât mai aproape de El. Şi numai odată cu creşterea lui putem să îi explicăm, folosindu-ne de anumite exemple.

Copiii trăiesc viaţa din familie. Ceea ce face parte din viaţa părinţilor, pentru copil devine ceva firesc. Când un copil vede că toţi din jurul lui se roagă, începe şi el să se roage. El vede aceasta ca ceva normal. Deja el intră în altă lume. Copiilor le place să se atingă de cruce, să sărute icoanele, să fie miruiţi. Într-un cuvânt, aceasta se numeşte aspiraţie spre frumos, evlavie înnăscută. Ce aude că se cântă, începe şi el să fredoneze. De mici, ei reţin cu uşurinţă rugăciunile principale. Cu totul altă situaţie este în familiile care L-au cunoscut mai târziu pe Dumnezeu. În aceste cazuri, va fi doar voia copilului de a trăi altfel decât a trăit înainte. Dacă un copil este obişnuit de mic să asculte de părinţi, el nu va întârzia să le urmeze exemplul.

(Pr. Evgehni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, pp. 108-109)