- De câte feluri este milostenia creştină?

- Milostenia creştină este de două feluri: trupească, adică materială şi sufletească, adică duhovnicească. Ambele milostenii izvorăsc din dragostea de Dumnezeu şi de aproapele...

- Care este cea mai mare faptă bună a iubirii de Dumnezeu? Dar a iubirii faţă de aproapele?

- Cea mai mare faptă bună a iubirii de Dumnezeu este “de a lua cineva crucea sa şi a urma lui Hristos până la moarte” (Matei 10, 32; Luca 14, 27), aşa cum au făcut sfinţii mucenici, cuvioşii, călugării cei aleşi şi toţi creştinii drepţi. Iar fapta bună cea mai mare izvorâtă din iubirea de aproapele este “de a-şi pune cineva sufletul (viaţa) pentru aproapele său” (I Tesaloniceni 2,8; II Corinteni 12,15; II Timotei 2,10; I Ioan 3,16).

- Rugăciunea pentru aproapele este o datorie sau o faptă de milostenie?

- Este şi una şi alta, căci toate faptele bune sunt o datorie a creştinilor faţă de Dumnezeu şi de oameni. Rugăciunea pentru aproapele este o dovadă a dragostei creştine (II Corinteni 9,14) şi o datorie duhovnicească a fiecărui membru al Bisericii lui Hristos (Efeseni 6,18; I Timotei 2,1; Iacob 5,16). Oricum am socoti, suntem datori să ajutăm pe aproapele nostru cu rugăciunea, cu cuvântul, cu sfatul, cu hrană, cu bani, cu tot ce putem şi este nevoie.

- Cum poate face milostenie săracul care nu are ce să dea milostenie?

- Dacă cineva este aşa de sărac că nu are nimic să dea milostenie celui lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupească, “că dacă nu avem, nu ni se cere” zice Sfântul Isaac Sirul. Însă milostenie duhovnicească oricine poate şi este dator să facă cu aproapele. Adică să se roage pentru cei în suferinţă, să-i îndemne la biserică, să le dea un pahar cu apă, să le spună un cuvânt de mângâiere.

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, pp. 174-175)