În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului. (Marcu 7, 14-24) (Miercuri în săptămâna a 16-a după Rusalii)

Primele două versete ale Evangheliei acestei zile au încheiat textul citit în ziua precedentă. Domnul Iisus, combătând tradițiile iudaice înrădăcinate în ceea ce privește spălările ritualice care erau asociate cu curățirea, nu Se situa neapărat împotriva igienei, așa cum ar părea la prima vedere. În zilele noastre e chiar un subiect foarte sensibil, având în vedere cât de mult preț se pune pe curățenie, distanță, protecție față de boală. Pe de o parte s-ar putea interpreta că Hristos S-a aflat împotriva tuturor acestor măsuri pe care le condamnă ca neesențiale în raport cu legea morală. Astfel, El ar fi judecat în societatea contemporană de tratarea cu ușurătate a pericolelor pentru sănătate. Pe de altă parte, s-ar putea interpreta că Iisus îndeamnă la dezinteres față de regulile noastre ortodoxe cu privire la mâncărurile de post, din moment ce spune că nu ceea ce intră pe om îl spurcă, ci ceea ce iese din el. Iar explicații cu privire la afirmația Sa sunt date chiar în Evanghelia acestei zile. Într-o interpretare superficială, Iisus ar putea fi văzut ca opozantul postului și al rigorilor tradiției creștine. 

De fapt, adevărul nu stă în niciuna dintre cele două interpretări fiindcă aplicarea cuvintelor Sale în viața noastră de azi nu se face pur și simplu fără a contextualiza. Deseori se judecă azi tot felul de abateri de la normele morale și sunt condamnați oameni pentru fapte care la vremea lor nu erau acuzabile, dar azi da. Adică, atunci când actualizăm un enunț, o întâmplare din vechime, nu putem judeca cu regulile de azi ceea ce se întâmpla odinioară. Până și în judecătoriile lumești există principiul că o faptă făcută în vechime nu poate fi considerată delict azi, dacă pe atunci ea nu era încadrată ca delict. În cazul de față, e nevoie să înțelegem de ce Domnul a spus ceea ce a spus atât față de regulile de spălare ale iudeilor, cât și față de mâncare și orice intră din om, care nu îl spurcă. 

După cum am tematizat în comentariul Evangheliei zilei precedente, Iisus era adversarul ideii de a urma o regulă doar fiindcă ea există și gata. De aceea, fiind criticat că nu respectă spălarea dinainte de masă, El a spus că tocmai criticii Săi ar trebui să-și măsoare cuvintele și să descopere mai întâi de toate că trebuie spălată răutatea din ei și abia apoi mizeria fizică. Nu împotriva spălării este Domnul, ci împotriva ideii că un lucru exterior te absolvă de rele. E ca și cum, dacă te speli de sângele pe care tu l-ai vărsat, ți se iartă păcatul vărsării sângelui. Prin urmare, Mântuitorul caută la esență: spălarea fizică fără cea duhovnicească nu prea are valoare.

Tot la fel stau lucrurile și în ceea ce privește expresia „nu ceea ce intră în om îl spurcă, ci ceea ce iese din el”. Perfect adevărat! Ceva mai târziu, după Învierea Domnului, Sfântul Petru a avut o vedenie în care îngerii îi aduceau din cer tot felul de animale considerate necurate de evrei, îndemnându-l să sacrifice și să mănânce. Petru a refuzat, dorind să nu se spurce, iar atunci un glas din cer i-a zis: „Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate” (Fapte 10, 15). Toate cele create de Dumnezeu sunt bune și sfinte, chiar dacă nouă ni se par că unele sunt de evitat. Aceasta spune și Domnul Hristos aici. Nicio mâncare nu e spurcată, fie ea de post sau de dulce. Dimpotrivă, cele ce ies din om arată mizeria dinăuntrul său, iar aici nu e vorba de cele materiale, ci de răutățile omenești pe care El le enumeră: „cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea”. Deja enumerarea acestora ne face să ne dăm seama de diversitatea chipurilor pe care o ia răul în om. 

Cu siguranță postul nu e o garanție că ne ferim de toate aceste păcate. Însă, după o tradiție călugărească, mâncarea nu se transformă în păcat în noi decât atunci când, sculându-ne de la masă, ne putem închina, ruga și Îl putem slăvi pe Dumnezeu. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ne-am da seama că oferind pântecelui tot felul de plăceri culinare, pe motiv că nimic nu e spurcat, totuși ne aflăm în alte păcate. Aici am putea numi numai lăcomia. Acest păcat arată că bucatele nu au intrat doar în pântece, ceea ce nu ar produce rău, așa cum spune Domnul. Dar ele au intrat și în inimă, au devenit o dorință în sine, ori aceasta schimbă datele problemei. 

Invers, postul nu e o garanție că devenim sfinți, însă e o cale spre sfințenie, în măsura în care asceza înseamnă totodată nu doar oprirea de la mâncat, ci și de la cugetul rău, de la desfrânare, de la dorința de a fura lucrul altuia. Însă postul de bucate este prima treaptă către postul adevărat, la care Hristos ne îndeamnă nu o dată. Din iubire de aproapele, e preferat să suferi răul și lipsa, care este postul cel mai înalt, cel contra mândriei de sine: „Cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa... Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta” (Matei 5, 39-42). Dar până să ajungem acolo, la postul cel înalt la care fusese chemat Adam în Rai și din care a căzut, adică postul ascultării de Dumnezeu, e bine să începem cu postul de bucate rânduit de Biserică în anumite perioade de timp. Iar el nu contravine cuvântului lui Iisus că „nu ceea ce intră pe om îl spurcă”. Noi nu postim fiindcă ar fi spurcate carnea, laptele și ouăle, în lunile martie și aprilie, în iunie, august, noiembrie și decembrie sau ar fi spurcate miercurea și vinerea. Ci postim ca să fim cu mintea și inima mai ușoare, în drumul către Dumnezeu.